Articol de GSP - Publicat sambata, 26 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 26 ianuarie 2013 09:56
Senegalezul resimte dureri puternice la genunchi şi riscă să stea mai mult pe tuşă dacă nu va fi de acord să sufere o intervenţie chirurgicală.
Dinamo are trei mijlocaşi centrali de meserie, în acest moment, în lot: Cătălin Munteanu, Mansaly Boubacar şi Issa Ba. Numai că ultimul nu reprezintă o soluţie viabilă pentru Cornel Ţălnar întrucît se accidentează foarte des.
În amicalul cu AS Vulcan (11-0), mijlocaşul de culoare nu a evoluat din cauză că i s-a umflat iar genunchiul-problemă ce l-a ţinut pe tuşă o lună de zile în prima parte a campionatului. Atunci, după un consult amănunţit la clinica Acibadem, de la Istanbul, doctorii i-au transmis clar că nu mai poate juca fotbal la capacitate maximă decît dacă se va opera.
Africanul a ignorat sfaturile medicilor şi a mers, timp de o lună de zile, la un vraci în Senegal, unde a fost supus unui tratament naturist, cu creme şi uleiuri speciale. Acum, problemele au recidivat, iar genunchiul se umflă şi îi dă dureri după fiecare efort. "Nu poate juca mai mult de 45 de minute la intensitate maximă pentru că se plînge că nu-l mai ascultă picioarele, dar nici nu vrea să se opereze!", spun dinamoviştii.
Îi pot rezilia contractul
În această iarnă, Issa Ba a acceptat să îşi renegocieze contractul, mijlocaşul de 31 de ani renunţînd la bani pentru a evolua în Ştefan cel Mare. Senegalezul cîştigă acum 4.000 de euro lunar, cu 2.000 de euro mai puţin decît înainte, iar şefii au o clauză conform căreia îi pot rezilia acordul în cazul în care devine indisponibil o lungă perioadă din cauze medicale.
2 meciuri a fost Issa Ba integralist, în restul de 9 jucate pentru Dinamo a prins rareori o oră de joc în teren, iar cel mai des a evoluat între 30 şi 45 de minute
600.000 de euro este cota de piaţă a lui Issa Ba conform transfermarkt, cu 300.000 de euro mai puţin decît acum un an
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Ţălnar face cadouri
Pentru dinamovişti, cantonamentul din Poiana Braşov, de 11 zile, nu a fost chiar atît de chinuitor. 7 zile, roş-albii au făcut antrenamente fizice, au jucat două partide de verificare în compania unor adversari modeşti, iar ieri s-au pregătit doar dimineaţă, apoi au revenit la Bucureşti, deşi ar fi trebuit să revină în Capitală în această seară! Cornel Ţălnar a dorit să îi lase pe fotbalişti să stea cu familiile în acest week-end, dar de luni se vor face două antrenamente pe zi în Ştefan cel Mare.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro