Articol de GSP.RO - Publicat marti, 04 august 2020 22:37 / Actualizat marti, 04 august 2020 22:52
CS Universitatea Craiova a pierdut finala pentru titlul din Liga 1, 1-3 cu CFR Cluj, iar azi a anunțat că fundașul Florin Gardoș este primul jucător care părăsește echipa.
Ajuns la olteni în februarie 2018, fundașul de 31 de ani fost măcinat de accidentări grave și nu a reușit să se impună la craioveni. Astfel, după ce în acest sezon a bifat doar 14 minute, cu Sabail, în preliminariile Europa League, Gardoș a plecat de la Craiova.
„Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că s-a despărțit de fundașul central Florin Gardoș. Îi mulțumim și îi dorim mult succes în continuare.
Născut pe data de 29 octombrie 1988 în Satu Mare, Gardoș are 1,93 m. și este un fotbalist de picior drept. Florin Gardoș și-a început cariera de fotbalist profesionist la Someșul Satu Mare și a făcut pasul în Liga I în 2010, la Steaua București. A îmbrăcat tricoul roș-albastru în 121 de meciuri, timp în care a marcat patru goluri și a oferit două pase decisive.
Gardoș a obținut două titluri de campion al țării, o Cupă și o SuperCupă a României. Are 17 prezențe în UEFA Europa League și 11 în UEFA Champions League. În vara anului 2014 a fost transferat la titrata echipă din Premier League, FC Southampton, contra unei sume record de 6 milioane de euro, acesta fiind unul dintre cele mai scumpe transferuri din istoria campionatului românesc. A evoluat în 18 meciuri pentru Southampton și în 17 jocuri pentru gruparea Under-23 a clubului”
- comunicat Craiova
În total, Gardoș a bifat 11 meciuri și un gol pentru olteni. Acesta a mai fost împrumutat la Poli Iași, în sezonul 2018-2019, iar de-a lungul carierei a mai jucat la FCSB și Southampton. În iunie, oltenii anunțat că Gardoș și-a prelungit contractul până la finalul acestui sezon, existând și posibilitatea ca înțelegerea să fie extinsă cu încă un an.
VIDEO Cristiano Bergodi: „Al doilea gol al CFR-ului ne-a ”tăiat” picioarele”
FOTO. Imagini tari de la Craiova – CFR Cluj 1-3
Citește mai multe știri despre Craiova:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat