FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

CORESPONDENȚĂ DIN ANTALYA „Câinii” reînvață fotbalul și cum se marchează » Zeljko Kopic de la „Acesta nu e Dinamo!” la „Așa, dați gol, yes, yes, bravo!”

Articol de , - Publicat joi, 04 ianuarie 2024 19:08 / Actualizat vineri, 05 ianuarie 2024 21:26

Un antrenament sub comanda lui Zeljko Kopic la Dinamo înseamnă muncă și disciplină, așa cum își dorește croatul, tehnicianul fiind conectat la ideile sale despre fotbal, repetând și repetând, până iese cum vrea el.

  • GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache vor fi prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Liga 1

Zeljko Kopic, 46 de ani, a creat impresia că poate mișca lucrurile în bine la Dinamo. Momentan, a creat impresia, rămâne de demonstrat mai departe prin fapte, cu ajutorul jucătorilor, cu sprijinul conducerii. 

După doar 6 luni în România, slovenul din Superliga s-a convins: „Sunteți oameni calzi. Dar este și ceva ce nu îmi place”
DINAMO
După doar 6 luni în România, slovenul din Superliga s-a convins: „Sunteți oameni calzi. Dar este și ceva ce nu îmi place”

Cu antrenorul croat, „haita” a bifat două victorii în ultimele meciuri, 2-0 cu FC Botoșani și 1-0 cu FC Voluntari. Fotbaliștii, ca de altfel suflarea dinamovistă, au început să spere din nou la salvarea de la retrogradare.

1. Zeljko Kopic crede în muncă, nu în magie! Este ideea pe care vrea s-o transmită elevilor săi

În cadrul unui interviu-eveniment oferit Gazetei Sporturilor de Sărbători, tehnicianul "câinilor" a spus ferm că el nu crede în miracole, în magie, în cuvinte pompoase, ci în muncă și disciplină.

+17 FOTO

„Dacă muncești din greu ca să obții acel ceva în care crezi, vei obține, cu o echipă unită. Și vom rămâne în prima ligă. Nu este ceva nou pentru mine, fotbalul e fotbal. Trebuie să lucrezi în diverse situații, fie că te lupți pentru locul 1, fie că te lupți să te salvezi de la retrogradare. Eu cred în mine! Cred că pot face față în ambele situații.

(baghetă magică, miracole?) Nu cred în astfel de chestii, că poți face magie. Totul e despre a munci din greu, de a avea pasiune, de a da informațiile corecte jucătorilor, de a avea antrenamente bune și a-i pregăti pe jucători pentru ceea ce urmează. Să antrenezi fiecare meci la nivel maxim, astfel vor veni și rezultatele bune", a transmis Kopic suporterilor dinamoviști.

2. Zeljko Kopic, singura voce pe teren la Dinamo, reprezentație la fiecare antrenament

Fără prea multe introduceri, Kopic a început munca în Antalya, pe teren, la doar o oră după ce echipa a descins la hotelul unde formația va fi cazată până pe 13 ianuarie. Gazonul este la doar câteva sute de metri de complexul de 5 stele unde este cazată echipa. La câțiva pași, Mediterana care se zărește printre palmieri. 

2amicale au fost antamate până acum de Dinamo pentru stagiul din Antalya: pe 9 ianuarie cu Genclerbirligi (locul 8 în liga secundă turcă) și pe 12 ianuarie cu Charleroi (locul 12 în prima ligă belgiană)

La antrenamente, dimineața de la ora 11:00, seara de la ora 18:00, vorbim de ora locală, un ceas mai devreme la București, există o singură voce. A croatului. El cere, jucătorii execută. 

„Eu trebuie să ofer jucătorilor uneltele necesare pentru a se dezvolta, pentru a fi în formă și informați despre fotbal în fiecare meci", a mai fost o idee a antrenorului expusă în acel interviu GSP.

+11 FOTO

Zeljko Kopic nu se abate de la principiile sale. Din afară, poate părea un dur. Nu face glume, nu se dă bine printre jucători, nu râde cu ei. Nici nu este cazul, acum, la Dinamo. 

Le arată cum se pasează mingea, ridică glasul, e nevoie de o voce fermă, le explică în limba engleză folosind cuvinte clare, nu poezie, ce ar trebui să facă. Se greșește, o ia de la capăt. Caută până găsește ceea ce-i convine, ceea ce trebuie.

20de grade Celsius au fost în timpul zilei în primele două zile de cantonament ale roș-albilor în Antalya, la Çolaklı

"Trebuie să faceți acest gen de mișcări tot timpul. Doi-trei pași și șut, bum!", "Acesta nu e fotbal!", "Așa, dați gol!", "Așa, asta e Dinamo!", "E mai bine, bravo!", "Yeees, yeees, braaavo!", "Vreau maximum de concentrare", "Uite, astea sunt cele trei opțiuni pe care le aveți la faza asta" (și le explică din doi timpi și trei mișcări ce trebuie să facă în anumite zone ale terenului).

3. Zeljko Kopic vrea ca atacanții săi să reînvețe să dea goluri

Joi dimineață, croatul a împărțit lotul în două. În așteptarea lui Darko Velkovski, nord-macedoneanul despre care GSP.ro a informat că ajunge vineri seară în Antalya, Zeljko Kopic a lucrat cu fiecare dintre cele două grupe pe teren, unul situat în imediata vecinătate a hotelului, în timp ce o altă grupă a avut program la sala de forță, sub supravegherea preparatorului fizic Aleksa Boskovic.

Kopic a lucrat foarte mult pentru faza de finalizare, le-a cerut concentrare în continuu jucătorilor săi - a repetat obsesiv cuvântul -, le-a cerut elevilor săi să dea gol în fața porții, chiar și din cele mai banale poziții. Dinamo a suferit groaznic în prima parte a stagiunii în atac: cea mai slabă ofensivă din Liga 1, de departe, doar 13 goluri în 21 de etape. Dintre care 7 în cele 4 victorii, „dublele” cu FC Botoșani (1-0 și 2-0) și FC Voluntari (3-2 și 1-0).

Cine a irosit oportunitatea în fața porții: pedeapsă 10 flotări. Dar Kopic a fost indulgent, când, de exemplu, Abdallah a ratat, dar nu a ispășit pedeapsa, după ce a primit o pasă cum nu au tot repetat Kopic și echipa la antrenamente.

Citește și alte știri:

EXCLUSIV Cornel Dinu vede un singur salvator la Dinamo: „N-a știut în ce troacă a intrat”

EXCLUSIV // VIDEO Un alt Ovidiu Burcă: „Trăiesc freed from desire”. Cum își alege vestimentația și cum vede viața: „E frumoasă dacă privești partea plină a paharului”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Scandal IMENS în vestiar înainte de Rapid - Hermannstadt » A sărit la antrenor: „Îți bați joc de mine?!”
Superliga
Scandal IMENS în vestiar înainte de Rapid - Hermannstadt » A sărit la antrenor: „Îți bați joc de mine?!”
„La ce foame de puncte am...” » Valeriu Iftime, primul conducător care reacționează în cazul de doping de la U Cluj: „Voi vorbi cu juristul meu”
Superliga
„La ce foame de puncte am...” » Valeriu Iftime, primul conducător care reacționează în cazul de doping de la U Cluj: „Voi vorbi cu juristul meu”
De ce există toleranță zero pentru furosemid? Medicamentul luat de Berto are o proprietate ascunsă puțin știută + Ce alți sportivi au mai fost prinși cu această substanță: de la Deco la Onana și Florentina Iușco
Superliga
De ce există toleranță zero pentru furosemid? Medicamentul luat de Berto are o proprietate ascunsă puțin știută + Ce alți sportivi au mai fost prinși cu această substanță: de la Deco la Onana și Florentina Iușco

Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”

Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora


Comentarii (11)
blackpedro
blackpedro  •  05 Ianuarie 2024, 13:13

E splendid să vezi cum bieții dedebei se agață de fiecare pai. Cum venea o pauză competițională, ei erau convinși că la reluare echipa va începe să câștige. Sau după pauza de iarnă. Sau după pauza de vară. Dar dinamoul era mai departe masacrat de mai toată liga I, pe care dedebeii, în marea lor nerușinare, o consideră ''slabă'', chiar dacă ei sunt penultimii în clasamentul ligii ''slabe''. Acum, din nou, debordează de optimism, se încurajează între ei, iar după câteva etape tot ei vor cere demiterea antrenorului, ''să se creeze un șoc la echipă''.

moshu_cu_ruc.sacul
moshu_cu_ruc.sacul  •  05 Ianuarie 2024, 08:52
Postat de scooter pe 04 Ianuarie 2024, 19:55

Am si eu o intrebare serioasa, fara misto. Domnul Kopic vorbeste in engleza. Ai nostrii jucatori inteleg ceva ? Sau doar "isi imagineaza"/deduc din gesturi ? Sunt placut surpins de acest lucru daca este adevarat. Sa vorbesti o limba straina nu e de ici de colo.

„Ai nostrii” ... Nu-i rău să vorbești o limbă străină, dar, mai întâi de toate, trebuie să-ți cunoști bine propria limbă!

goggu.mecanicul
goggu.mecanicul  •  05 Ianuarie 2024, 00:43

Hai cu transferurile de calitate ( in genu lui velkovski)

Vezi toate comentariile (11)
Comentează