Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 01 mai 2021 13:05 / Actualizat sambata, 01 mai 2021 13:41
Dinamo a bifat prima victorie după trei luni de eșec total, 2-0 cu FC Voluntari, în care echipa a parcurs cea mai neagră perioadă din istoria grupării, cu 13 etape la rând fără succes, cu doar trei remize și patru goluri marcate.
Echipa a urcat pe loc de baraj, urmează pentru formația lui Dusan Uhrin trei meciuri vitale, cu contracandidate directe la evitarea retrogradării: cu Viitorul și cu Iași, ambele în deplasare, apoi cu Hermannstadt, acasă.
Cum s-a schimbat istoria
Tot din țara lui Pablo Cortacero, dar nu de la el, ci de la DDB Spania, vine un anunț care-i informează pe elevii lui Uhrin că nu vor juca doar pentru glorie personală și orgoliul clubului cu 73 de ani de existență.
Oamenii care au discutat direct cu cei de la Real Madrid pentru un proiect amplu, de colaborare la nivel de socios, urmând ca în cel mai scurt timp să se stabilească detaliile, au venit cu ideea de a strânge o primă de obiectiv pentru fotbaliști, iar banii vor fi încasați ca bonus, pe lângă salariile lunare, doar dacă echipa se salvează de la retrogradare.
Până acum câțiva ani, roș-albii aveau prime de obiectiv doar dacă ar fi câștigat campionatul (2007, ultima dată) și Cupa României (2012, ultima oară).
Se vor încropi liste
„DDB din Diaspora vă adresează acest mesaj pentru a încerca să motivăm un pic mai mult prima echipă în lupta pentru evitarea retrogradării. Băieții noștri au obținut o victorie după multe meciuri cu ghinion, urmând acum o serie de meciuri extrem de importante în următoarele săptămâni. Din acest motiv ne-am gândit să pregătim o primă de obiectiv cum se procedează la toate echipele de fotbal, bineînțeles cu ajutorul nostru al tuturor.
Prima va ajunge la jucători doar în cazul în care Dinamo rămâne în prima ligă, la finalul sezonului. Fiecare organizație DDB va face liste cu cei ce doresc să colaboreze. Fiecare persoană care vrea să ajute donează pentru această primă cât dorește, nu există sumă minimă sau maximă. Banii se vor strânge la finalul sezonului numai în cazul în care Dinamo rămâne în Liga 1 și suma strânsă va ajunge la jucători prin intermediul unui fost mare atacant al lui Dinamo”, au transmis cei de la DDB Spania, inițiatorii ideii.
VIDEO Ionel Augustin prevestește apocalipsa la Dinamo: „Nu scapă de la retrogradare! Cu o asemenea atitudine, sub nicio formă”
Citește și alte știri despre Dinamo:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro