Articol de Marius Mărgărit, Vlad Nedelea, Bogdan Sorocan (video) - Publicat joi, 13 mai 2021 19:20 / Actualizat joi, 13 mai 2021 22:38
FC U Craiova 1948 a promovat în Liga 1, după remiza, 0-0, cu Csikszereda, într-un meci contând pentru runda a 8-a a play-off-ului din B.
Programul play-off-ului din Liga 2
Confruntarea din Bănie nu a fost cea mai spectaculoasă. Cele două echipe n-au găsit ușor drumul spre poartă, puține faze au fost finalizate, iar ritmul n-a excelat. Cea mai mare șansă a avut-o Csikszereda în minutul 86, care putea strica sărbătoarea gazdelor. Toni Suciu a ratat o situație de unu contra unu cu Popa, după gafa lui Paramatti.
U Craiova 1948 - Csikszereda 0-0. Remiză pentru Liga 1!
Oltenii și-au asigurat cu egalul de azi promovarea matematică în Liga 1.
U Craiova 1948 are 50 de puncte, cu două partide rămase de jucat. CS Mioveni, aflată pe 3, loc de baraj, are 6 puncte în minus față de alb-albaștri. Astfel, diferența dintre cele două echipe nu poate fi redusă decât până la egalitate. În acest scenariu, Craiova beneficiază de avantajul rezultatelor directe.
De partea cealaltă, Csikszereda e pe locul 6, cu 37 de puncte și are șanse mici la promovare.
FC U Craiova a promovat! Sărbătoare în Bănie
FC U Craiova a promovat în Liga 1!
„Cerul a plâns când am plecat, iar azi răsună victorios pentru cei ce drepți au stat!”, a fost mesajul afișat de fanii lui FC U Craiova pe finalul întâlnirii cu Miercurea Ciuc.
FC U Craiova 1948 - Csikszereda 0-0
Final de meci: FC U Craiova - Csikszereda 0-0. Oltenii promovează în Liga 1!
min. 86: Suciu ratează cea mai mare șansă a celor de la Csikszereda.
min. 65: Răducanu pasează în fața porții, deși putea să tragă la poartă. Ciolacu n-a ajuns la minge.
min. 51: Șutul lui Albu, promițător, e blocat de un adversar. Înainte, Compagno a trecut pe lângă balon în urma unui corner.
Pauză în Bănie. Tabela a rămas nemișcată.
min. 39: Craiova începe să forțeze. Dintr-o poziție ideală, Valentin Munteanu trimite direct în brațele portarului.
min. 38: Gyenge reține mingea din fața lui Compagno.
» Jocul din Bănie nu are ritm. Puține faze de poartă în primele 30 de minute.
min. 3: Ocazie pentru oaspeți. Pinter trimite cu capul din apropiere, slab, ulterior cade, cere penalty, dar primește „galben” pentru simulare.
FC U Craiova 1948 - Csikszereda: echipe de start
FC U Craiova: R. Popa - Gît, Paramatti, D. Ispas, Huyghebaert - V. Munteanu, Baetan, D. Albu, Ad. Voicu - A. Ciolacu, Compagno
Rezerve: Mogoșanu, Diakite, Raicea, Cl. Bălan, C. Cristea, R. Negru, Vl. Pop, Blidar, Rob. Răducanu
Antrenor: Eugen Trică
Csikszereda: Gyenge – Palmeș, Kelemen, Apro, Bor – Savin, Szondi – Bara, Pinter, Bauza – Rotar
Rezerve: Rybansky, Csonka, Schieb, R. Takacs, T. Suciu, Casiadi
Antrenor: Valentin Suciu
Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)
Arbitru: Robert Avram / A1: Marius Badea, A2: Bogdan Gheorghe
REZULTATE SONDAJ: „Cu ce echipă vor ține microbiștii din Craiova în sezonul viitor de Liga 1?”
Intitulat „Cu ce echipă vor ține microbiștii din Craiova în sezonul viitor de Liga 1?”, sondajul a avut două variante de răspuns: „CS Universitatea Craiova, echipa lui Rotaru” și „FC U Craiova 1948, echipa lui Mititelu”. După 50.000 de voturi, lucrurile sunt clare. Majoritatea fanilor înclină spre FC U Craiova, echipa familiei Mititelu!
Mai exact, 37.929 de voturi dintre cele 50.059 au fost primite de FC U Craiova, iar restul, de 12.130, de CS U.
Adrian Mititelu Jr. anunță planurile Craiovei pentru Liga 1
Citește mai multe știri din Liga 2:
Marius Șumudică a izbucnit în direct: „Vă spun clar: este o catastrofă! Vi se pare normal așa ceva?”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”