Articol de Cristi Preda (foto), Valentin David (video), Carmen Dumitru - Publicat vineri, 15 martie 2024 22:26 / Actualizat sambata, 16 martie 2024 03:20
Giuleștenii au protestat vehement în minutul 67 al meciului Rapid - Farul, considerând că n-ar fi trebuit să se ajungă la faza în care Răzvan Oaidă a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. În minutul 82 a venit rândul constănțenilor să se plângă.
Peluza giuleșteană a fost tăcută la meciul cu Farul, în semen de protest față de reținerea liderului Liviu „Bocciu” Ungurean. Tribunele au fost și ele reduse la tăcere de „dubla” lui Louis Munteanu.
Faze controversate în repriza secundă a meciului Rapid - Farul
Rapidiștii au căutat un alibi pentru jocul fără orizont și l-au găsit pe „centralul” George Găman. Suporterii au strigat „Hoții, hoții” încă din prima repriză, fără un motiv justificat.
Protestele s-au amplificat în minutul 66, când Albion Rrahmani a căzut la marginea careului Farului, simțind o atingere din partea lui Ionuț Vînă.
Mihai Popescu a recuperat mingea, a plecat pe contraatac. A fost oprit prin fault de Răzvan Oaidă, călcat pe gleznă, involuntar, în plină viteză. Găman a scos al doilea cartonaș galben din buzunar și l-a eliminat pe mijlocașul venit de la FCSB.
În minutul 81, Găman a dictat lovitură de la 11 metri pentru Rapid, pentru un presupus fault al lui Rivaldinho asupra lui Iacob.
Au urmat un meleu și un penalty transformat de Rrahmani.
FOTO. Daniel Niculae, prezent în tribune la Rapid - Farul
Președintele Rapidului a avut o zi plină. A participat la ședința Comitetului Executiv al FRF, iar la câteva ore distanță și-a făcut apariția în tribunele arenei din Giulești.
Niculae s-a salutat cu Robert Niță, apoi și-a ocupat locul în lojă lângă finanțatorii Dan Șucu și Victor Angelescu. Atmosfera a fost degajată, cei trei au discutat cu zâmbetele pe buze. Pare că dosarul nu s-a numărat printre subiecte.
La un moment dat, grupului i s-a alăturat și Nicolae Cristescu, fostul finanțator al Rapidului.
Detalii esențiale din cazul care a zguduit clubul Rapid și fotbalul românesc:
- Este vorba despre un dosar penal de amploare instrumentat de procurorii DIICOT;
- Daniel Niculae e suspectat că ar fi complice cu liderii de galerie de la Rapid în vederea introducerii materialelor pirotehnice în stadion;
- Procurorii au pus în aplicare 28 de mandate de aducere și au percheziționat locuințele suspecților;
- Au fost găsite arme de foc, puști și pistoale!
- La audieri au fost aduși până acum mai mulți lideri de galerie de la Rapid.
- Daniel Niculae a părăsit sediul poliției după două ore de audieri și va fi cercetat în stare de libertate. Ce riscă (AICI), dacă va fi găsit vinovat
- Surse judiciare, pentru GSP: Daniel Niculae, urmărit penal în calitate de suspect! Are același statut cu „Bocciu”
- Liderul galeriei Rapidului a fost reținut pentru 30 de zile.