Articol de Remus Răureanu - Publicat vineri, 15 iulie 2022 13:32 / Actualizat vineri, 15 iulie 2022 14:57
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, va avea o întâlnire cu Eduard Novak, ministrul Sportului, pe tema ordinului emis de acesta, referitor la obligativitatea utilizării de jucători români în competițiile naționale într-o pondere de minimum 40%, indiferent de sport. Dacă nu-l va îndupleca pe ministru, conducerea FRF va ataca ordinul în instanță!
Ordinul lui Eduard Novak, publicat zilele trecute în Monitorul Oficial și care ar urma să intre în vigoare începând cu sezonul 2022/2023, a avut un ecou puternic.
Federația Română de Fotbal speră ca o formă diferită a acestuia să se aplice fotbalului, iar în acest scop va avea loc încă o întâlnire între Răzvan Burleanu, președintele organizației, și ministrul Eduard Novak.
Întâlnire decisivă Răzvan Burleanu - Eduard Novak. FRF ia în calcul să apeleze la instanțe
FRF va propune o regulă diferită, conform căreia să existe opt jucători români, formați la nivel național, în lotul pentru meciuri. Nu minimum 40% români pe teren pe întreaga durată a evenimentelor sportive, așa cum prevede ordinul ministrului.
În cazul în care Eduard Novak nu va accepta amendamentele FRF, organizația condusă de Răzvan Burleanu va contesta în instanță ordinul ministrului.
Argumentul FRF este că regula impusă de Eduard Novak încalcă principiul liberei circulații a forței de muncă, prevăzut în Tratatul Uniunii Europene.
Ordinul a fost deja publicat în Monitorul Oficial. Următorul pas ar fi ca fiecare federație să-și modifice regulamentul ca să respecte impunerea ministrului și să stabilească și sancțiunile pe care le vor suporta cluburile care nu vor respecta regula nouă.
Mai multe știri din sportul românesc:
Dumitru Dragomir: „Doi oameni mi-au propus să investim la Dinamo. Să facă asta și mă bag!”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro