Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 aprilie 2015 17:05
Federaţia Română de Fotbal s-a autosesizat în cazul preşedintelui Pandurilor, Eugen Pîrvulescu, cel care a fost suspendat din funcţie, fiind suspectat de blat.
Iată comunicatul publicat de FRF:
Federația Română de Fotbal, prin Departamentul de Integritate și Antifraudă, a luat act de suspendarea provizorie a președintelui CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu, Eugen Pîrvulescu, și de motivele care au condus la decizia Adunării Generale a Acționarilor clubului din prima ligă.
Reprezentanții FRF au solicitat clubului CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu hotărârea Adunării Generale a Acționarilor prin care a fost luată decizia mai sus menționată, iar în perioada următoare Departamentul de Integritate și Antifraudă va acționa spre clarificarea speței.
O comunicare ulterioară privind acest caz va fi făcută doar la finalizarea acțiunii Departamentului de Integritate și Antifraudă.
Departamentul de Integritate și Antifraudă al FRF
De partea cealaltă, oficialii Universităţii Cluj s-au arătat indignaţi de suspiciunile de blat de la partida dintre "studenţi" şi Pandurii Tg. Jiu.
"Nu comentez deciziile celor de la Pandurii, dar acuzaţiile de blat la respectivul meci mi se par o aberaţie. Trebuie să fii orb să nu vezi că jucători precum Nistor, Roman, Cordoş, Unguruşanu şi alţii şi-au dorit victoria. Dacă Mihai Roman ne dădea gol din penalty, ar fi fost posibil să ne dea vreo 2-3 goluri Pandurii.
Nu cred că Eugen Pîrvulescu îşi permite în anul 2015, sau oricare alt preşedinte de club îşi permite să se ducă la alt preşedinte sau alţi jucători şi să le spună: azi trebuie să pierdeţi! Nu este un scenariu realist. Cred că e primul preşedinte suspendat pentru astfel de suspiciuni", a spus Vlad Munteanu, preşedintele lui "U" Cluj, pentru stiridesport.ro.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat