Articol de GSP - Publicat duminica, 10 ianuarie 2021 18:25 / Actualizat duminica, 10 ianuarie 2021 19:08
Înainte de meciul dintre Viitorul și Hermannstadt, Mircea Rednic (58 de ani), antrenorul dobrogenilor, a anunțat faptul că Gabi Iancu (26) este aproape de un transfer. Din primele indicii, se pare că CS Universitatea Craiova este echipa cu care negociază Hagi.
Acesta a fost motivul pentru care golgheterul ediției precedente a Ligii 1 a fost lăsat pe tușă la meciul de astăzi, restant din etapa 12 a campionatului. Surprinzător, Mircea Rednic a declarat că oferta este din România.
„Mă bucur că nu avem probleme medicale. La Iancu e o combinație între problemele medicale și o bună ofertă. L-am protejat pe Iancu în perioada asta. Sunt șanse să schimbe aerul, da. Direcția lui? România (râde). Nu e nimic sigur până nu se semnează. Nu-mi doresc să plece, dar asta e politica clubului și mi se pare corect”, a declarat „Puriul” la microfonul DigiSport.
Gabi Iancu, clauză de reziliere importantă la Viitorul
Pentru a-l transfera pe Iancu, echipa interesată de atacantul român trebuie să scoată o sumă importantă din vistierie. Clauza de reziliere a contractului lui Gabi cu Viitorul este de 400.000 de euro. Din primele informații, se pare că în acest moment doar CS Universitatea Craiova este pe fir, din Liga 1, pentru un transfer.
18 goluria marcat Gabi Iancu în Liga 1 sezonul trecut, în 28 de apariții. În acest sezon are 4 goluri în 10 meciuri
Înainte să joace la Viitorul, Gabi Iancu a mai evoluat în România la Dunărea Călărași, FC Voluntari și FCSB.
Gabi Iancu, aproape de Qatar în 2020
În toamna anului trecut, Gabi Iancu a fost aproape de un transfer în Qatar, la Al Ahli. Gică Hagi și Viitorul primiseră o ofertă de 800.000 de euro, dar Iancu s-a opus mutării într-o ultimă instanță. Pentru el a urmat debutul la echipa națională, pe 7 septembrie 2020, într-un meci cu Austria, câștigat de „tricolori” cu 3-2.
VIDEO. Suma colosală investită de Gică Hagi în Viitorul și în Academie: „Atât am băgat în zece ani! Niciodată nu e prea mult”
Citește mai multe știri din Liga 1:
Transferul lui Denis Haruț la FCSB a picat! Valeriu Iftime dezvăluie motivul: „Nu se poate așa ceva”
Ultimatum pentru Pablo Cortacero: „Dacă până pe 21 nu aduce banii, va pierde acţiunile”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro