Articol de Marius Mărgărit - Publicat vineri, 05 mai 2023 14:55 / Actualizat vineri, 05 mai 2023 15:04
Rapid va avea în cele din urmă galerie la meciul cu Farul, în ciuda a ceea ce anunțau ultrașii alb-vișiniilor în urmă cu câteva zile.
- Farul - Rapid (etapa #7 din play-off) se joacă sâmbătă, 6 mai, de la 21:30, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport, Orange Sport și Digi Sport
Deși galeria Rapidului a precizat inițial că nu va face deplasarea la Ovidiu, pentru meciul de sâmbătă, cu Farul, lucrurile s-au schimbat.
Galeria Rapidului face până la urmă deplasarea la Farul
Liderul suporterilor rapidiști, Liviu Ungurean, zis și „Bocciu”, a confirmat pentru GSP.ro că giuleștenii vor avea sprijinul suporterilor împotriva liderului:
„Am anunțat deja băieții. Mergem 220 de bărbați la meci, dacă nu vor să accepte să venim mai mulți. Dar nu putem să lăsăm echipa singură!”.
La precedentul duel direct de la Ovidiu, din ultima etapă a sezonului regulat, fanii Rapidului au venit în număr de 6-700, dar, fiindcă nu li s-a permis să intre în tribună decât 200, au preferat să stea toți în afara arenei, de unde au încurajat echipa.
Farul a câștigat acel meci cu 2-1, revenind prin golurile lui Artean și Mazilu, după ce oaspeții deschiseseră scorul prin Sefer.
Deplasare la Ovidiu!
Rapidul înfruntă Viitorul sâmbătă, de la ora 21:30, în deplasare, iar situația legată de numărul biletelor o cunoaștem toți. Ne-au fost alocate 220 de bilete, din păcate, un număr mult prea mic pentru suflarea rapidistă. Credem că lipsa suportului nostru ar fi total în dezavantajul FC Rapid 1923. Având în vedere experiențele anterioare și lipsa unor încercari oficiale de mediere a situației, o nouă absența a noastră ar crește riscul ca echipele comunale și fără suporteri, precum Viitorul, sau cele care ar trebui să fie în prima ligă de peste graniță, să continue aceste practici împotriva suporterilor.
În primul rând, dorim să ne prezentăm scuzele față de frații rapidiști care își doresc și nu vor avea ocazie să participe la acest meci, urmând a vă anunța că împreună am decis să ne prezentăm sâmbătă în limita locurilor disponibile. Din păcate, nici brigăzile peluzei nu vor putea participa în efectiv complet, dar chiar și așa, vă garantăm tuturor că toți cei prezenți vor ține steagul sus cu mândrie pentru toată Familia Rapid și că băieții noștri se vor simți ca acasă, în drumul spre victorie.
Vă mulțumim pentru că suntem convinși că veți înțelege situația și ne pare rău că nu vom putea fi împreună toți pe stadion. Hai Rapid!
- Comunicat Peluza Nord Rapid