Articol de Raed Krishan (foto) - Publicat luni, 12 februarie 2018 22:26
Gabriel Torje (28 de ani) a marcat chiar la primul meci de la revenirea la Dinamo.
Mijlocașul, care aparține în continuare de Ahmat Groznîi, a marcat golul trei al formației sale din deplasarea de la Concordia Chiajna.
Imediat după gol, Torje a mers să se bucure alături de galeria "câinilor". La meci au asistat peste 3.000 de dinamoviști, care au făcut deplasarea de la București. De altfel, Torje a fost foarte activ din minutul 60 când a intrat în locul lui Pesici.
Gabi Torje a mai jucat pentru Dinamo în perioada 2008-2009 și acum a fost împrumutat de ruși pentru următoarele 6 luni.