Articol de GSP - Publicat duminica, 07 martie 2021 23:21 / Actualizat duminica, 07 martie 2021 23:50
Răzvan Pleșca (38 de ani), portarul lui Gaz Metan Mediaș, a anunțat că se va retrage la finalul acestui sezon.
Integralist pe „Arena Națională” cu FCSB, în meciul pierdut de medieșeni cu 0-1, Pleșca a vorbit despre concurența pe post cu Alexandru Buzbuchi și a dezvăluit că la finalul acestui sezon își va încheia activitatea de fotbalist.
„E un portar fenomenal, doar că nu are experiență. El nu prea a jucat. Îl văd la antrenamente, e fantastic. Eu nu pot să fac nici jumătate din ce face el și sunt convins că atunci i se va acorda încredere pe termen lung va dovedi și în meciuri că este un portar foarte valoros. Eu mă voi retrage la finalul acestui sezon, sper sa mă retrag cu echipa în Liga 1”, a spus Pleșca la Look Sport.
Răzvan Pleșca, despre FCSB - Gaz Metan 1-0
„Este greu să pierzi în ultimele minute, dar este un punct care nu ne-ar fi ajutat prea mult. Noi o să mergem în play-out, se vor înjumătăți punctele și este important e să facem acolo puncte. În repriza a doua ne-a dispărut curajul, nu am mai ținut de minge și am fost pedepsiți, chiar dacă a fost singurul lor meci pe poartă.
Ne-am gândit că un egal este un rezultat mare, dar eu cred că puteam obține trei puncte dacă jucam ca în prima repriză”, a spus Pleșca despre meciul cu roș-albaștri, tranșat de Florin Tănase în minutul 90+1.
Răzvan Pleșca, peste 250 de meciuri la Gaz Metan
Răzvan Pleșca a jucat la 4 echipe în cariera sa: FC Național, Poli Iași, FC Botoșani și Gaz Metan. Experimentatul goalkeeper a ajuns la trupa din Mediaș în 2010 și a adunat 258 de meciuri în tricoul Gazului, în care a încasat 280 de goluri.
În sezonul 2015/2016, Pleșca a fost împrumutat la FC Botoșani, pentru care a apărat în 20 de partide.
700.000 euroa fost cea mai mare cotă de piață a lui Răzvan Pleșca pe Transfermarkt.com, avută în aprilie 2012