Articol de Aurelian Botezatu - Publicat miercuri, 30 mai 2018 09:42
Dan Petrescu va vira suma de bani pe care i-o datorează Kuban unui orfelinat din Krasnodar.
Dat afară de Kuban Krasnodar la 4 luni după ce preluase echipa pentru a doua oară, în iunie 2016, Dan Petrescu are de primit de la fostul său club 700.000 de euro, restanță din contract. Sumă pe care, potrivit impresarului său, Nicolae Pârnău, intenționează s-o doneze.
"Mi-a spus că vrea să-și recupereze banii și apoi să-i doneze unui orfelinat din Krasnodar. Problema e că federația de la Moscova ne amână de mai multe luni și chiar nu înțeleg de ce", este citat Pârnău de presa din Rusia.
Antrenorul care tocmai a sărbătorit al doilea său titlu de campion al României, cu CFR Cluj, are o decizie definitivă și ar fi trebuit să încaseze banii încă din decembrie 2017. El ar fi solicitat chiar depunctarea lui Kuban, respinsă însă de Comisia pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul Federației Ruse de Fotbal.
2
mandate a avut Petrescu la Kuban: 2009-2012 și patru luni în 2016