FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN MEDIAŞ

Ghinionistul Vitinho : Brazilianul a fost operat de ruptură la tendon şi va reveni abia la iarnă

Articol de - Publicat luni, 04 august 2014 00:00 / Actualizat luni, 04 august 2014 11:13

Brazilianul Vitinho Medeiros pare să fi preluat titlul neoficial de cel mai ghinionist jucător al Gazului Metan, de cînd cu noua accidentare.

Fotbalistul brazilian s-a rupt în primele minute ale meciului cu Pandurii din Cupa Ligii, iar verdictul medicilor a fost unul îngrijorător: ruptură musculară şi a tendonului.Vitinhio s-a operat acasă, în Brazilia, şi va fi nevoit să stea departe de gazon mai multe luni

Puţină istorie
Vîrful de atac Vitinhio Medeiros a ajuns la Gaz Metan în vara anului 2011 iar primul stagiu de pregătire la efecutat împreună cu echipa în localitatea maghiară Debrecen.Cel care l-a ajutat să se integreze rapid în grupul medieşenilor a fost conaţionalul său Eric de Oliveira.

"Vitinho a mai fost în probe şi anul trecut, iar acum vrea să îşi arate încă o dată calităţile. Când te uiţi la el, parcă ai vedea un fotbalist de la Barcelona. Are valoare, doar este brazilian”, l-a caracterizat la vremea respectivă, cu umor, mijlocaşul Eric de Oliveira.

Atacantul nu a avut nevoie de doar cîteva jocuri pentru a-şi arăta calităţile de fotbalist.La finalul lunii septembrie 2011, Vitinhio a marcat unicul gol al meciului cu Astra II, calificîndu-i pe gazişti în sferturile Cupei Romaniei.

"Sunt foarte fericit şi vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru golul acesta. Dedic golul acesta lui Eric, pentru că datorită lui am ajuns aici. Eric ca jucător este mai bun ca mine, dar nu joc pe acelaşi post, ci vârf de atac. Îi mulţumesc şi domnului Pustai pentru că mi-a acordat încredere",a afirmat atunci brazilianul. Iar ascensiunea sa părea iminentă. Însă nu a fost deloc aşa. Vitinho Medeiros n-a reuşit să îl facă uitat pe mai celebrul său văr, Eric de Oliveira, în sezonul respectiv. Folosit în majoritatea meciurilor, atacantul a înscris puţin, doar de 4 ori, astfel că se poate spune că le-a rămas dator suporterilor pentru sezonul 2012-2013.

Obiectiv, 10 goluri pe sezon
A urmat un nou stagiu de pregătire de vară la Debrecen,unde brazilianul a tras din greu pentru a-şi îndeplini visul de a marca în jur de 10 goluri în următoarea ediţie de campionat.

"Dacă, anul trecut, am dat doar 4 goluri, pentru sezonul următor mi-am propus să înscriu cel puţin 10 goluri. 15 ar fi chiar perfect. Am luat pulsul Ligii I, am văzut cât de puternic este acest campionat şi cred că obiectivul meu personal este unul realist, realizabil. Am mare încredere că voi reuşi să înscriu măcar de 10 ori. Ca atacant, dacă nu marchezi cât de des poţi, te pierzi. Vreau să devin cunoscut în România la fel ca Eric, vărul meu",mărturisea atacantul în urmă cu doi ani.

Prima accidentare gravă
Final de iulie 2012. Gaz  Metan evolua acasă contra Pandurilor.Abia a început meciul,nu trecuseră decît două minute iar Vitinhio a făcut o alunecare lîngă Mamele pentru a cîştiga un balon. Contactul dintre cei doi a venit instantaneu iar brazilianul a primit o veste cumplită după partidă. A fost diagnosticat cu ruptură de ligament încrucişat la genunchiul drept.

”Am urmărit o minge lungă, iar adversarul m-a prins cu genunchiul întors. A fost o lovitură puternică. Nu am putut dormi toată noaptea, mă doare îngrozitor genunchiul, care este foarte umflat”,şi-a amintit brazilianul.A urmat o intervenţie chirurgicală în Ungaria,la clinica din Gyor iar apoi recuperarea.Prima parte a campionatului a fost compromisă pentru brazilian.A revenit abia în primăvara lui 2013.

Ghinion tot cu Pandurii
Drumul brazilianul părea că s-a cadrat pe făgaşul normal,însă a venit din nou sfîrşitul de iulie. 2014 de această dată şi tot un meci cu Pandurii, programat în Cupa Ligii. Atacantul a sprintat la un moment dat în interiorul careului advers însă a căzut ca secerat la pămînt după doar cîţiva metri. A fost înlocuit imediat iar verdictul primit din partea medicilor a fost unul crunt pentru fotbalist.

În urma unor teste efectuate imediat după meciul respectiv, fotbalistul brazilian a fost diagnosticat cu ruptură musculară şi de tendon,care necesita imediat o intervenţie chirurgicală. În acest sens, brazilianul a plecat de urgenţă spre ţara natală,unde a fost operat iar în aceste zile se află în proces de recuperare în urma intervenţiei chirurgicale. Atacantul va fi apt de joc abia la începutul anului viitor.Curat ghinion.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează