Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 22 mai 2023 17:43 / Actualizat luni, 22 mai 2023 18:32
Gică Hagi, managerul Farului, are planuri mari după câștigarea titlului în SuperLiga.
La o zi după cucerirea celui de-al doilea campionat din carieră ca antrenor, Hagi a anunțat că vrea să facă transferuri răsunătoare la Farul. Gică vrea să aducă jucători experimentați, pentru a face față în preliminariile Champions League.
Gică Hagi anunță „3-4 transferuri” la Farul: „Jucători cu experiență în Europa”
„Jucătorii o să aibă vacanță, apoi ne vedem pe 14 (n.r. - iunie). Între timp plănuim, trebuie să vedem ce intrări și ieșiri vor fi, lotul pentru preliminarii, pentru a merge în Europa, și pentru campionatul viitor. Vrem o echipă mai competitivă decât cea pe care am avut-o anul ăsta.
Trebuie să aducem anumite lucruri, jucători cu experiență europeană care să ne facă și mai buni. Deja am arătat că suntem foarte buni, dar vrem să arătăm și mai bine. Vom completa lotul cu jucători care să ne aducă ceva în plus.
Poți găsi jucători tineri sau foarte tineri, dar 3-4 transferuri trebuie să fie jucători cu experiență în Europa. Ieșim în Europa, reprezentăm România și de ce să nu accesăm, să ne gândim că totul se poate și că putem elimina echipe puternice dacă jucăm bine?
Am lucrat la asta, știm, sunt opțiuni, vom vedea. Vedem și ce ieșiri vor fi, trebuie să avem alternative, să ne gândim să avem mai mulți jucători pe post, nu doar unul”, a precizat Hagi la DigiSport.
Gică Hagi, întrebat frontal: „De câți bani aveți nevoie pentru a face o echipă de Liga Campionilor?”
Întrebat ce buget i-ar fi necesar pentru a transforma lotul în unul suficient de bun pentru Champions League, Hagi a răspuns: „Am spus-o, dublu față de cât am acum. Pe salarii de jucători și pe cheltuieli, dublu. Tot ce înseamnă salariile de la echipa mare trebuie să fie 50% din buget. Dacă treci de 60%, poți să te duci în cap.
Dacă rămâi cu cheltuiala asta, merge. Eu niciodată n-o să vorbesc înainte. Ideea noastră este să construim o echipă competitivă pentru Europa”.
8.5 milioane de euroa fost bugetul celor de la Farul în actualul sezon