Articol de GSP - Publicat marti, 14 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat marti, 14 ianuarie 2014 15:04
Gică Popescu şi-a prezentat într-o conferinţă de presă echipa cu care va colabora dacă va cîştiga alegerile FRF şi a enunţat principalele obiective ale programului său.
"Baciul" a creat alături de Hagi, Iordănescu şi ceilalţi colaboratori o strategie specială pentru a dezvolta sectorul de copii şi juniori. Programul pentru FRF conţine 90 de pagini, e intitulat "E timpul! Respect, România!" şi e structurat pe 6 capitole.
Programul are o introducere emoţionantă şi e plin de lozinci precum "Ne trebuie o cale, o cale a noastră, a românilor!" sau "Jucătorul nu e un român, e România!"
Echipa de colaboratori:
Anghel Iordănescu- director tehnic
Gică Hagi- se va ocupa de implementarea strategiei la nivel naţional
Bogdan Stelea- antrenor U21
Adalbert Kassai- secretar general
Dumitru Mihalache- director dezvoltare
Cristian Bivolaru- relaţii internaţionale
Paul Prodan- director financiar
Ilie Dumitrescu- director al departamentului strategie şi program
Mihai Neguţ- PR
"Vom crea cîte un centru regional pe 5 judeţe. În fiecare vom alcătui cîte o selecţionată regională, în care să strîngem vîrfurile din fiecare generaţie. Vim crea o competiţie din aceste selecţionate pentru ca antrenorii echipelor naţionale să poată alege loturile pentru partidele oficiale. Vom avea 42 de scouteri cu obligativitatea de a cunoaşte toţi copiii şi juniorii care sînt în circuit. La nivel naţional vor fi cam 100 de persoane care se vor ocupa de implementarea programului nostru. Interesul meu este să atragem copiii către sport, nu doar la fotbal".
Aceeaşi filozofie la loturile naţionale
"Toţi antrenorii de la loturile naţionale vor colabora între ei. De exemplu, cînd echipa de 15 ani are un meci, toţi antrenorii naţionalei trebuie să fie acolo. Astfel putem crea un grup cu acelaşi mod de a gîndi. Ei vor răspunde în grup în privinţa rezultatelor. Antrenorii de la lot vor fi obligaţi să locuiască în Bucureşti. Trebuie să creăm antrenori capabili să implementeze această strategie, toţi vor avea licenţă UEFA".
Alte obiective:
- "Vrem să dezvoltăm fotbalul feminin şi fotbalul în sală. Vom colabora cu federaţii din străinătate pentru a reuşi".
- "Pînă la vîrsta de 12 ani nu trebuie să existe clasament sau probleme tactice. Trebuie să fie doar plăcerea de a juca. Vom obliga antrenorii să-i înveţe să joace prin schimbarea regulamentului, să nu mai poate da gol de la mijlocul terenului, de exemplu. Doar aşa vom creşte în combativitate şi nu vom mai fi mămăligi în competiţii internaţionale".
- "Vom crea un fond de pensii pentru jucători, un fond de solidaritate şi unul de asigurări obligatorii".
- "În momentul în care juniorii termină junioratul au o mare problemă pentru că unii nu au unde juca. De aceea vom crea o ligă regională sub 23 de ani, în care vor evolua fotbaliştii care n-au loc la divizia C"
Liga a 2-a şi a 3-a: "Dorim vînzarea drepturilor TV prin care să asigurăm cluburilor o importantă sursă de finanţare. Vrem să creăm un sistem astfel încît echipele care promovează jucători sub 19 ani să fie premiate. În funcţie de minutele jucate de juniori, echipele să primească anumite sume de bani".
Deaconu rămîne şef la CCA: "Ion Crăciunescu nu va face parte din echipa mea. Alexandru Deaconu va conduce în continuare CCA".
Alegerile FRF vor avea loc pe 5 martie.