Articol de Cătălin Popescu - Publicat joi, 09 mai 2013 00:00 / Actualizat joi, 09 mai 2013 00:59
Becali s-a declarat dezamăgit de evoluţia jucătorilor în victoria de la Bistriţa, 1-0, acuzîndu-l în mod special pe Gardoş
Deşi e matematic campioană, Steaua s-a impus în deplasarea de la Gloria Bistriţa, chiar dacă Reghecampf a mizat pe fotbaliştii care au evoluat mai puţin în acest sezon. Gigi Becali nu a fost însă bucuros, considerînd că nivelul rezervelor nu se apropie deloc de cel al titularilor. "Unii dintre ei sînt plătiţi la fel ca titularii, dar evoluţiile lor sînt modeste. Păi, dacă eu le dau aceiaşi bani, nu e normal ca atunci cînd intră ei pe teren să nu se simtă o scădere în jocul nostru? Eu mă gîndeam să aduc vreo doi sau trei titulari, dar meciul ăsta mi-a arătat că avem nevoie şi de rezerve", a spus finanţatorul din Ghencea.
Cu toate că nu i-a pronunţat numele, Gigi a făcut referire la Florin Gardoş: "Se miră de ce joacă Szukala în locul lui. Uite d-asta: că pierzi toate mingile şi că eşti depăşit de jucători de la ultima clasată". Cifrele îl contrazic însă pe Becali, Gardoş n-a avut o evoluţie slabă, doar că în minutul 35, fundaşul de 24 ani a comis henţ în careu, iar "centralul" Găman nu a dictat penalty.
10.000 de euro e salariul lunar al lui Gardoş la Steaua, la fel ca al lui Chiricheş, Szukala fiind plătit cu 12.000 de euro pe lună
Cifrele lui Gardoş la Bistriţa
Mingi pierdute 2
Mingi recuperate 11
Dueluri cîştigate 71%
Acţiuni reuşite 83%
Pase precise 88%
Reghe rămîne la Steaua!
Laurenţiu Reghecampf a dezvăluit că a refuzat trei oferte pentru a rămîne şi în sezonul următor la Steaua. Acesta a avut o discuţie cu Gigi Becali şi cei doi s-au înţeles în privinţa viitorului său. "Am discutat deja cu Gigi Becali şi sigur rămîn la Steaua. Am avut trei oferte, dar o să continuu aici, pentru că nu mă interesează altceva. Asta a fost dorinţa mea de la început: să ajung cu Steaua în Liga Campionilor şi să jucăm o finală europeană. Nu s-a pus problema niciodată să plec de la Steaua", a precizat tehnicianul la Digi.
După Dinamo vine vacanţa
Oficialii stelişti au stabilit ca după derbyul cu Dinamo de vineri, de la ora 21:00, jucătorii roş-albaştri care au evoluat cel mai mult în acest sezon să primească liber pînă la finalul sezonului: "După meciul cu Dinamo, jucătorii care au avut cele mai multe partide disputate pînă acum la Steaua o să intre în vacanţă, pentru că merită acest lucru, dar şi pentru că au nevoie de timp pentru a se odihni".
Contract mai bun ca afară
Gigi Becali a comentat articolul din Gazetă referitor la condiţiile puse de Reghecampf pentru a rămîne antrenorul Stelei: "Contractul era de un an cu prelungire pe încă doi ani dacă se cîştiga campionatul. Cîştigă mai mulţi bani aici decît în străinătate, deci nu mai pleacă nicăieri, nu vă mai faceţi probleme!". Referitor la derby-ul cu Dinamo, Becali a spus: "Nu vreau să îi bat că vreau eu, că nu mai am nici o ambiţie, dar vreau să cîştigăm pentru suporteri".