FOTBAL  »  Superliga  »  DECES

Nicolae Rainea a fost înmormîntat azi la Galaţi cu onoruri militare

Foto: Libertatea
Foto: Libertatea

Articol de GSP - Publicat sambata, 04 aprilie 2015 15:39

Cel mai titrat arbitru român din toate timpurile, Nicolae Rainea, a fost înmormîntat, astăzi, la cimitirul Eternitatea din Galaţi, cu onoruri militare.

Alături de familia îndoliată, oficialităţi locale, s-au aflat şi oameni din sport: Adrian Porumboiu, Alexandru Tudor, Cristian Munteanu, Gheorghe Chivorchian şi Valeriu Argăseală.

După slujba de la capelă, în faţa căreia a aşteptat o gardă militară, în aplauzele celor aproximativ 70 de gălăţeni veniţi să-i aducă un ultim omagiu lui Nicolae Rainea, sicriul cu trupul neînsufleţit al acestuia a fost purtat pe braţe de patru militari la maşina mortuară.

"Nea Nicu a fost ca şi bunicul meu. Nu pot să mai spun nimic, mă iertaţi", a afirmat Alexandru Tudor care cu greu îşi putea găsi cuvintele.

"A fost un model, un bun profesor, a fost un om de la care am avut ce să învăţăm, a fost chiar ceea ce trebuia pentru arbitrajul românesc. Sîntem trecători, e cursul vieţii. Nea Nicu a fost o parte din fotbalul românesc, partea de arbitraj, şi cred că pentru asta a şi fost menit să trăiască pe pămîntul ăsta", a declarat Valeriu Argăseală.

"L-am cunoscut şi e greu cînd te desparţi de un prieten, de un om adevărat. În acelaşi timp, cred că este o mare pierdere pentru sportul românesc şi pentru sportul mondial pentru că Nicolae Rainea, în afară că a fost un mare arbitru, a fost un mare om, iar pe lângă copiii lui, cei legitimi, a crescut mulţi copii în sensul arbitrajului românesc", a afirmat Gheorghe Chivorchian.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Nationala

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei
Tenis

„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează