Articol de GSP - Publicat luni, 24 mai 2021 19:48 / Actualizat luni, 24 mai 2021 23:00
Helmuth Duckadam, fostul președinte de imagine de la FCSB, a vorbit despre situația echipei roș-albastre și despre deciziile lui Gigi Becali.
Fostul portar s-a declarat surprins de numirea lui Dinu Todoran ca antrenor și-l avertizează pe Becali că va pierde din fani dacă va continua să aibă aceeași atitudine față de galerie.
Helmuth Duckadam, mesaj pentru Gigi Becali: „FCSB s-a îndepărtat de suporteri”
„Cred că numirea lui Todoran a surprins pe toată lumea. Era discuţia că vine Nicolae Dică, era o alegere bună. Greu de realizat, dar era o soluţie bună. Patronul ştie mai bine, e afacerea dânsului. Nu pot comenta mai multe, nu-l cunosc pe acest om. Echipa trebuie întărită. Dacă vrea în grupe trebuie să mai aducă cel puţin trei sau patru jucători.
Vestea cea mai tristă, din punctul meu de vedere, e că FCSB s-a îndepărtat de suporteri. Aici va fi o problemă! A fost şi acea reacție a domnului Becali la adresa şefului galeriei.
M-am întâlnit cu un om serios, care era foarte dezamăgit de aceste probleme. Din păcate, suporterii se vor îndepărta. Eu nu-mi schimb părerea, FCSB e continuatoarea Stelei din 1986, dar, dacă se va continua în acest ritm, în curând va rămâne fără suporteri", a spus Duckadam la LookSport.
Îi întreb pe ei? Nu i-am întrebat când erau 7.000, îi întreb când sunt 200? Sau 20, câți sunt ei acum? Întreb eu vreodată galeria ce fac eu cu banii mei? Îmi garanteză mie galeria că nu dau faliment ca Rapid și Dinamo? Nu, tată, nu se lasă corabia așa. Stăpânul ține mâna pe timonă!
Să-și dea demisia MM Stoica? Cum adică, tu vii să-mi spui să dau afară un om angajat de mine? MM mi-e ca un frate mai mic. Ce mă, eu vă spun vouă să vă plece copiii de acasă? Eu nu vin, mă, să vă spun asta! Cum să faci așa ceva?
Amenință Mustață? Păi, bă, să-ți spun ceva. Eu am luat-o cu credința, cu Hristos, dar eu și lucrurile lumești le am puse la punct. Dacă vreau eu să îl liniștesc pe Mustață, nu pot? Eu am toate structurile, la mine e totul calculat, un singur ordin dau și dispare tot de acolo. Dar eu nu mai vreau să fac așa ceva că după aia fac pușcărie eu și eu nu mai vreau asta! Atunci iau miliția! Dacă dădeam un ordin, imediat dispăreau de acolo.
Cui spargi tu capul, măi Mustață? Ai ceva la cap? Dacă dau un ordin nici nu mai sufli, mă! Dar nu mai vreau să dau ordine. Nu dorm pe ureche eu, stau cu ochii deschiși la toate. Nu numai la Biserică, și la lume! Pot să fac și singur, dar nu vreau. Pot, dar nu fac!
Am structuri de făcut liniște, înțelegi? Am bodyguarzi! Dar eu apelez numai și numai la miliție și la jandarmi. De Mustață îmi e milă, îi dădeam în fiecare lună când era la pușcărie, trimiteam bani și la familie. Dacă îmi pun mintea cu el înfundă pușcăria ani de zile și el vine împotriva mea?”, a adăugat Becali.
Eu sunt puternic din toate punctele de vedere. Acum le spun așa, eu, care sunt mult mai puternic decât ei, de 100 de ori: «Bă Mustață, vreau pace»!
- Gigi Becali