FOTBAL  »  Superliga  »  ANALIZĂ GSP

FCSB. Gigi Becali, de 3 ori sub CFR Cluj, dar cu un milion de euro mai bogat

Articol de , , - Publicat joi, 02 aprilie 2020 00:00

FCSB. Toţi fotbaliştii din lot, inclusiv Aristidis Soiledis şi Bogdan Planici, care încă n-au semnat, vor avea contractul diminuat cu 50%. Măsura se aplică pentru 6 luni, va începe de la 1 aprilie şi va dura până la 30 septembrie.

Iar economia clubului condus de Gigi Becali e una importantă. Aproape un milion de euro, doar în privinţa salariilor fotbaliştilor. Bugetul contractelor oricum scăzuse foarte mult în ultimii doi 2 ani, până la puţin peste 300.000 de euro.

Echipele din Liga 1, economii enorme la bugete

Reducerile de costuri au fost datorate în principal faptului că forma sub care sunt angajaţi jucătorii, contracte de activitate sportivă, a flexibilizat foarte mult taxarea salariului. Dacă un club mai suporta înainte, în plus faţă de suma ce era acordată fotbalistului, 65-70% către stat, acum, taxele sunt minime, iar grupările au făcut economii enorme în bugetele salariale.

Aşa a ajuns, de exemplu, FCSB de la un fond net de circa 450.000 de euro la o sumă în jur de 300.000 de euro. În plus, Becali oricum nu mai acceptase contracte care să depăşească 200.000 de euro anual. Lider, înainte de tăierea actuală, era Florin Tănase, cu 17.000 de euro anual.

În total, FCSB poate bugeta o economie, până la 1 octombrie, de aproape 1 milion de euro, exclusiv sumă netă şi doar partea care se referă la jucători, nu şi la restul angajaţilor din club.

"Nu poţi judeca un fotbalist ca un angajat oarecare. Sunt curios dacă aceia care trimit jucătorii în şomaj tehnic sau le diminuează cu 50 la sută salariile renunţă şi la o parte din drepturile lo federative sau în cazul unui transfer vor lua suma întreagă, deşi le-au diminuat remuneraţiile?"
Dumitru Costin, preşedinte BNS

Cât consumau cluburile pe salarii, ce se întâmplă după declanșarea pandemiei

FCSB. Gigi Becali, de 3 ori sub CFR Cluj, dar cu un milion de euro mai bogat

"Eu cred că după ce va trece această pandemie, totul, dar absolut totul în fotbal va fi la jumătate. Drepturi TV, contracte, cine era cotat la 300 de milioane va face 150, cine se vindea cu 100 va mai costa doar 50. Aceasta e previziunea mea"
Gheorghe Hagi, antrenor-manager Viitorul

SITUAȚIE // Soiledis va semna! O va face şi Planici?

Când a anunţat diminuările salariale, Becali a indicat doi jucători care încă n-au semnat, Soiledis şi Planici. "Sunt plecaţi din ţară, dar vor semna şi ei", a spus Becali. Florin Vulturar, agentul fundaşului stânga grec, susţine că acesta va fi de acord: "Va semna, dar mi-a cerut şi varianta în engleză a actului adiţional. Nu vor fi probleme". În schimb, impresarul lui Planici, Zvonko Milojkovici, a spus într-un interviu exclusiv pentru GSP: "Bogdan va semna doar dacă va crede că acest lucru înseamnă ceva pozitiv pentru viitorul lui". Planici mai are contract cu FCSB doar până la 1 iulie.

"Eu nu stau să pierd banii familiei la fotbal. Dacă după această pandemie, fotbalul nu-şi va reveni, îi vând pe Coman, Tănase şi Man şi apoi ies din fotbal, nu pun în pericol banii familiei pentru fotbal, că doar n-am băut gaz"
Gigi Becali, patron FCSB

ANALIZĂ // De 3 ori sub CFR

Cum în acest moment, dintre primele 3 echipe cu cel mai mare fond de salarii, doar FCSB a anunţat diminuarea contractelor, diferenţa care se naşte în prezent între CFR şi clubul lui Becali e una imensă. Campioana a ajuns la un fond al contractelor de o jumătate de milion pe lună, adică 6 milioane de euro pe an. Cum FCSB va rula acum pe un buget lunar de numai 160.000, rezultă că trupa din Gruia va avea un lot plătit de 3 ori mai bine decât cel antrenat de Bogdan Vintilă.

"Nu sunt prost să mai plătesc acum, când e criză mare peste tot. Se va regândi tot fotbalul, nu va mai fi ce a fost. Cine e prost moare, iar eu nu vreau să mor"
Gigi Becali, patron FCSB

Ce se întâmplă la alte cluburi din Liga 1?

Popescu a renunţat la salariul de la club

Unul dintre primele cluburi care a trecut la diminuări a fost Viitorul, iar cel mai mult de suferit va avea chiar preşedintele Gică Popescu. "Am negociat cu fiecare fotbalist ce scăderi urmează, dar cea mai mare diminuare va fi în cazul meu, fiindcă am decis ca pentru toată această perioadă eu să nu mai încasez deloc salariul de la club", a spus Popescu la Telekom Sport. 

Viitorul a decis să reducă salariile până în vara lui 2021, iar procentele de tăiere au fost între 30 şi 50%. "Cine ne garantează că după ce va trece pandemia fotbalul nu va fi afectat din plin de criza care va urma? Eu când trebuie să creionez un buget iau în calcul varianta cea mai sumbră", a mai declarat Popescu.

"Pierdere în jur de 270.000 de euro"

Ioan Mărginean a anunţat că tot personalul celor de la Gaz Metan intră în şomaj tehnic. "Financiar au intervenit multe probleme pe care nu le putem controla. Nu ştim dacă reluăm campionatul ca să jucăm toate meciurile din play-off. Asta ar însemna o pierdere în jur de 270.000 de euro. Nu am reuşit la acest moment să ne creionăm un buget pentru sezonul viitor din sponsorizare, contract de publicitate, toate erau în derulare cu propunere, unele expirau în 30.06 şi trebuia din nou să negociem. 

Am cerut administratorului judiciar să avizeze planul de intrare în şomaj tehnic începând cu Mărginean Ioan şi tot personalul pe care-l am la dispoziţie. Sunt 27 de jucători, lotul echipei mari, şi văd că avem 38 de persoane, tot ce înseamnă administrativ, Centrul de copii şi juniori", a spus acesta

Măsuri obligatorii de protecție împotriva noului Coronavirus (COVID-19)

CITEȘTE ȘI:

FCSB. Gigi Becali vorbește despre efectele pandemiei de COVID-19: „Noi, bogații, am luat-o razna! Vai de capul nostru...” » Ce zice de preoții infectați + de ce are cheia unei biserici

Răzvan Gavriloaia e blocat în Suceava și a compus o baladă pentru Raed Arafat: „Și-uite așa noi reușim pe toți să-i nenorocim"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (23)
nicolaedobrin
nicolaedobrin  •  03 Aprilie 2020, 19:44

Numai cu un milion? Pai numai Mbappe e 100 meleoane. Man 50 meleoane. Morutan 30 de meleoane. Si asa mai departe.

mario78a
mario78a  •  03 Aprilie 2020, 08:58

Becali cu trei neuroni sub CFR dar mult mai inteligent decât GSP.

florar
florar  •  03 Aprilie 2020, 08:02

Uite matematică de florărie și de clasa doua...Daca șase luni plătești 320 și alte luni plătești 160 care naiba o fi media anuală -240- și de cate ori este mai mică decât 500????Este incorect sa spui că CFR are salariile de 3 ori mai mari...Altfel se înțelege că Dinamo sau Gaz Metan are jucătorii plătiți numai din ajutoarele de stat când de fapt ajutoarele sunt pentru o perioadă limitată...

Vezi toate comentariile (23)
Comentează