Articol de Sergiu Alexandru - Publicat luni, 04 martie 2024 11:45 / Actualizat luni, 04 martie 2024 12:13
Gigi Becali, patronul FCSB, a oferit o primă reacție după ce UEFA l-a amendat cu 30.000 de euro, după ce acesta a recunoscut că a pariat pe meciul Nordsjaelland – FCSB, din turul 3 preliminar al Conference League.
Omul de afaceri spune că va contesta amenda la TAS și spune că vinovat pentru această sancțiune e Radu Vișan, secretarul general al FRF, pe care l-a criticat, așa cum a făcut-o și în trecut.
Gigi Becali atacă la TAS amenda de la UEFA
„ De la cine? Și ce? Nu o să merg la TAS? Mă duc la TAS. Care e problema?
Astea sunt prostii! Dacă fac niște glume... Bine îi ai pe ăștia în țară care nu au ce face și te reclamă. E unul acolo, Vișan. Are omul ceva... Tralala. Face, măi, Vișan, măi, în nebunia lui... Una-două nu-i convine și se crede șmecher. Cum să plătesc? Pentru ce? Eu glumesc. Ne închide gura, măi, Vișan, măi? Măi, Vișane, ai ceva la bibilică?”, a spus Gigi Becali la Fanatik.
FRF, reacție fermă după amendarea lui Gigi Becali de către UEFA pentru pariuri
Federația Română de Fotbal a oferit prima reacție referitoare la sancțiunea lui Gigi Becali.
„Federația Română de Fotbal nu a primit o informare oficială cu privire la sancțiunea UEFA. Fiind vorba despre un meci dintr-o competiție intercluburi la nivel european, UEFA a deschis procedura disciplinară și același for a aplicat și sancțiunea. FRF a colaborat cu inspectorii disciplinari UEFA pe parcursul procedurii. Prin urmare, nu se impune ca FRF să deschidă o procedură disciplinară suplimentară”, a precizat FRF.
- Meciul pe care ar fi pariat sume de bani patronul vicecampioanei României este cel dintre Nordsjaelland și FCSB, încheiat cu victoria danezilor, scor 2-0. Partida a contat pentru returul turului 3 din Conference League și a avut loc pe 17 august 2023.
- În meciul tur, care a avut loc pe stadionul Ghencea, roș-albaștrii au remizat cu danezii, scor 0-0. Totuși, partida retur a fost mult mai complicată și s-a terminat cu victoria lui Nordsjaelland, fără drept de apel.
VIDEO. Gigi Becali anunță din nou că dă cu artificii în play-off: „O să fie pregătite de la al treilea meci”
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!