Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 februarie 2016 18:11
Probleme pentru fostul impresar Giovanni Becali, care este internat la Spitalul Floreasca de aproape o săptămână, anunță news.ro.
UPDATE 18:00
Judecătoria Sectorului 4 a respins miercuri cererea de eliberare condiționată depusă de Ioan Becali. Motivul invocat este că Ioan Becali avea dreptul să reitereze o cerere de eliberare condiționată abia în luna iunie. Decizia instanței nu e definitivă.
Becali cere să fie eliberat condiționat, după ce a executat o treime din pedeapsa primită în dosarul transferurilor de jucători. Cererea se judecă astăzi, la Judecătoria Sector 4, în lipsa lui Becali, internat sub pază la Clinica de chirurgie cardiovasculară de la Floreasca.
Alte două cereri de eliberare condiţionată a lui Ioan Becali au fost respinse anterior de Tribunalul Constanţa, una formulată de fostul impresar şi o alta a comisiei de specialitate de la Penitenciarul Poarta Albă.
Procurorii DNA spun că Ioan Becali nu trebuie eliberat acum, deşi a executat o treime din pedeapsă, întrucât nu a dat dovezi de îndreptare, astfel că scopul pedepsei nu a fost atins.
Giovanni Becali a fost condamnat în Dosarul Transferurilor la șase ani și patru luni de închisoare cu executare. Alături de Victor Becali și Cristi Borcea, cei trei sunt singurii rămași încarcerați din cei opt condamnați, Gigi Nețoiu, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu și Gică Popescu fiind deja eliberați.
Becali mai este judecat într-un dosar, alături de Victor Becali şi Cristian Borcea, pentru dare de mită.
Cei trei i-ar fi dat 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ca să dispună achitarea oamenilor de fotbal acuzaţi în dosarul transferurilor.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat