FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BUZĂU - CFR CLUJ 0-1

CFR Cluj, gură serioasă de oxigen, după victoria la limită cu Buzăul » Ardelenii urcă până pe poziția a 2-a

CFR Cluj, gură serioasă de oxigen, după victoria la limită cu Buzăul » Ardelenii urcă până pe poziția a 2-a / foto: sportpictures.eu +11   FOTO
CFR Cluj, gură serioasă de oxigen, după victoria la limită cu Buzăul » Ardelenii urcă până pe poziția a 2-a / foto: sportpictures.eu

Articol de - Publicat vineri, 01 noiembrie 2024 23:04 / Actualizat vineri, 01 noiembrie 2024 23:32

Fotbal cu porția în Gloria Buzău - CFR Cluj. În uvertura ultimei runde din turul Superligii, „feroviarii” s-au impus la limită în Crâng, scor 1-0, grație unei reușite semnate de Virgiliu Postolachi.

Cu acest succes, trupa lui Dan Petrescu urcă temporar pe treapta secundă a podiumului, la șase lungimi distanță de concitadina U. În schimb, Buzăul lui Neagoe revine pe loc direct retrogradabil, existând riscul de a reprimi „lanterna roșie” până la sfârșitul acestei etape.

Dan Petrescu câștigă la limită în Crâng, însă își pierde din prestanță prin baloanele respinse disperat în finalul partidei

Buzău, început de noiembrie. Cu ceva mai mult de 24 ore înainte de Gloria - CFR, o surpriză uriașă a avut loc pe miniatura fostului Stadion Steaua: Metalul Buzău a învins pe Universitatea Craiova cu 1-0, rezultat ce i-ar putea fi fatal lui Costel Gâlcă, a cărui demisie a fost dezbătută mai intens decât legitimitatea Balonului de Aur. Fiecare cu lupta proprie.

Pe model „Los Blancos”, să nu ne așteptăm totuși la elogii dinspre Oltenia sau Ardeal pentru vreunul dintre Gâlcă sau Petrescu, manifestate prin postări repugnante pe rețelele de socializare. Simplul „Mulțumim!” ar trebui să fie de ajuns. Prudența lui Dan Petrescu ar trebui să fie la cote maxime, asta pentru a nu deveni al doilea tehnician demis în Crâng, în decurs de nici două zile.

Mitul inexpugnabil al „Bursucului” se clatină serios, ținând cont de faptul că „feroviarii” au bifat un singur succes în ultimele 2 luni: un 2-1 chinuit cu Politehnica Iași.

Budescu, singurul fotbalist în prima repriză. În rest, doar jucători

Primul sfert de oră al partidei ce deschide balul ultimei etape a venit la pachet cu mulți nervi, dar și patru cartonașe galbene: Lovric, cel mai rapid avertisment din acest sezon, Kamara, Eugen Neagoe și Leo Bolgado. În minutul 14, Budescu i-a pasat maiestuos lui Pîrvulescu, a cărui centrare plasată a fost la un pas să fie respinsă în proprie poartă de Matei Ilie.

Pe respingere, Budescu a fost aproape de deschiderea scorului cu un voleu din cădere. Un minut mai târziu, demonstrând că execuțiile sale de la distanță încă sunt de calitate superioară, același Budescu a trimis puțin peste din lovitură liberă. Să nu ne ferim de adjective, decarul Gloriei, chiar și cu câteva kilograme în plus, rămâne poate singurul coordonator de joc veritabil din țară.

Cei agnostici în ideea de „număr 10” ar trebui să urmărească mai des partidele Buzăului. Grosso modo, buzoienii au fost mai buni în prima jumătate a reprizei întâi, CFR-ul având mari probleme în a recupera balonul. Putem nota și virtuozitatea defensivă a roș-albaștrilor.

CFR nu l-a deranjat pe David Lazar în primele 35 minute ale disputei. În minutul 36, în absența lui Popa dintre buturile ardelene, Hindrich a fost salvator la șutul lui Pîrvulescu de la colțul scurt. Imediat după, tentativa lui Ciranni de folha seca a fost aproape să îl surprindă pe goalkeeper-ul trecut și prin campionatul Ungariei, la Kisvarda.

Spre sfârșitul reprizei, CFR-ul a dat semne de viață. În minutul 41, un șut năprasnic al lui Fica a fost reținut, fără probleme, de Lazar. La intrarea la cabine, 0-0.

Gloria Buzău - CFR Cluj, în imagini // 01.11.2024 / sursă foto: sportpictures.eu
Gloria Buzău - CFR Cluj, în imagini // 01.11.2024 / sursă foto: sportpictures.eu
Gloria Buzău - CFR Cluj, în imagini // 01.11.2024 / sursă foto: sportpictures.eu
Gloria Buzău - CFR Cluj, în imagini // 01.11.2024 / sursă foto: sportpictures.eu
Gloria Buzău - CFR Cluj, în imagini // 01.11.2024 / sursă foto: sportpictures.eu
+6 FOTO

Scurt și la obiect. Louis Munteanu, Canadjija, Postolachi, 1-0 pentru CFR: specialitatea casei!

Debutul mitanului secund a venit cu un plus de inițiativă din partea celor de la CFR Cluj, o trupă sângerândă în ultima bucată de vreme. Buzoienii, mulțumiți cu rezultatul de pe tabelă după o oră de joc în compania campioanei dintre 2018 și 2022, începuseră deja să fure din secundele de pe cronometru.

Cele două s-au angajat într-un joc abraziv și greu de privit. CFR, omniprezentă în proximitatea careului buzoian, nu găsea soluții optime pentru a penetrea blocul defensiv instaurat de Eugen Neagoe.

Și Budescu părea că și-a uitat jobenul la vestiare, pasele sale căutând mai degrabă arborii din Parcul Crâng. Pentru ardeleni, soluția a venit în minutul 67. Louis Munteanu a accelerat în banda dreaptă, a trimis o centrare plasată inexactă în careu, însă devierea lui Dario Canadjija i-a pus mingea pe tavă lui Virgiliu Postolachi, care nu a irosit rara oportunitate și a ajuns la trei reușite în ultimele două runde de L1. Era 1-0 pentru CFR.

După reușita fostului fotbalist din Hexagon, Buzăul nu a capitulat, făcând pasul înainte. În minutul 78, Budescu a fost aproape să marcheze direct din lovitură de la colț, reminiscențe din perioada de glorie a Astrei, cu Budescu în rol de dirijor. În partea a doua, cu excepția unor sporadice lovituri de colț, Buzăul nu și-a creat vreo șansă reală de gol.

Notăm și lumânarea lui Ricardo Matos din minutul 89. Buzoienii au intrat în joc mult prea târziu, forcingul din final nedând roade. CFR, succes subțire și meritat, primul din ultimele șapte etape, iar Gloria revine pe loc direct retrogradabil. Baloanele respinse disperat de fundașii CFR-ului din finalul partidei grăiesc mai mult decât cele trei puncte din clasament.

Gloria Buzău - CFR Cluj 0-1

  • CLICK AICI pentru cele mai importante statistici.
  • Marcatori: Virgiliu Postolachi '67
  • 3027 suporteri (cifră oficială) sunt prezenți în arenele stadionului din Parcul Crâng. Atmosfera, tipică: huiduieli și trivialități abjecte.
  • „Fără Budescu, ne ducem în Liga a 2-a. Bine, oricum cred că ne ducem...”. O concluzie simplă a unui suporter buzoian, care înglobează mare parte din capabilitățile trupei lui Eugen Neagoe, candidată sigură la tranșeele celor nouă lupte din play-out.
  • Manifestările celor doi tehnicieni sunt similare. Atât Neagoe, cât și Dan Petrescu se agită continuu, ambii părăsindu-și constant suprafața tehnică. Fostul fundaș de la Chelsea este nervos, chestionând de mai multe ori alegerile de la firul ierbii ale jucătorilor. În schimb, Neagoe vine cu o notă de optimism, „Bravo, bravo”, fiind cuvintele auzite cel mai des dinspre banca tehnică a buzoienilor.
  • Dan Petrescu, care a petrecut mai mult timp la vestiare decât în mod normal, a fost acompaniat de un cor de huiduieli la apariția pe teren, înaintea primului fluier al mitanului secund.
  • La doar cinci minute de la intrarea pe teren, Louis Munteanu, cel care a avut un conflict cu Dan Petrescu în timpul partidei de pe „Ilie Oană”, a fost dirijorul fazei din care CFR a deschis scorul. Acesta a centrat inexact, însă devierea lui Canadjija a plasat balonul în vârful ghetei lui Virgiliu Postolachi, care își trece în cont al treilea gol în două etape de L1.
  • În momentul schimbărilor din minutul 79 ale ardelenilor, Fica, Postolachi și Tachtsidis au devenit inamici publici pentru buzoieni, suporterii considerând traseul acestora de pe teren la margine a fi strategic, menit să mai câștige câteva zeci de secunde pentru propria echipă. De altfel, fiecare atingere de balon a CFR-ului este întâmpinată de reproșuri vehemente. La fel ca deciziile lui Andrei Chivulete, care nu s-a sfiit să arate șase avertismente în această seară, asta până în minutul 80.

Gloria Buzău - CFR Cluj, echipele de start:

Gloria Buzău (4-2-3-1): Lazar - Ciranni, Turda, Lovric, Ferraresso - Albu, Canadija - I. Gheorghe, D, Tavares, S. Pîrvulescu - C. Budescu
Rezerve: Greab, Railean, D. Dumitrașcu, Dobrosavlevici, Jipa, Tescan, A. Stan, Ișfan, R. Matos, T, Călin, Vito
Antrenor: Eugen Neagoe

CFR Cluj (4-3-3): Hindrich – Rocha, Bolgado, Ilie, Camora – Fica, Djokovic, Tachtsidis – Deac, Postolachi, Kamara
Rezerve: Gal, Mogoș, Abeid, Gyorgy, Graovac, A. Keita, Artean, R. Filip, A. Păun, Korenica, P. Michael, L. Munteanu
Absent: Popa (accidentat)
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: Gloria (Buzău)
Arbitru: Andrei Chivulete // Asistenți: Ferencz Tunyogi, Andrei Constantinescu
Arbitru VAR: Sorin Costreie // Asistent VAR: Lucian Rusandu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (19)
Sableur
Sableur  •  02 Noiembrie 2024, 00:12

Măi băiatule, autor al acestui articol, băiețaș ***, măi tată, tu știi ce înseamnă "agnostic/agnostici"? Cine/ce te pune, te îndeamnă măi băiatule să folosești cuvinte al căror sens nu-l știi de fapt? Că scrii , iată!- în pagina gsp-ului, alături de alți ***, o fi vreo scuză, pentru tine, dar...noi, noi ce vină avem să te, să vă suportăm?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mario_rdfe_
mario_rdfe_  •  01 Noiembrie 2024, 23:27

La cum merg lucrurile in liga 1 acest sezon..cu 38 de puncte prinzi play off ! Inainte era nevoie de 42-43! Un sezon foarte echilibrat, singura echipa constanta este u cluj...in rest , meciuri echilibrate, foarte rar se castiga 2 meciuri la rand...oricine poate bate pe oricine !

Catalynn_27
Catalynn_27  •  01 Noiembrie 2024, 23:26
Postat de rav410wrc pe 01 Noiembrie 2024, 22:57

Rezultat BUN... pentru UTA !! :))) Multumim KFRadioErevanos !! ;)))

Bateți mâine?! Not to state the obvious, but: E bine și când pierd adversarele, dar cel mai bine e să îți câștigi tu meciurile! :-))) Eu unul vă doresc succes! :-)))

Vezi toate comentariile (19)
Comentează