FOTBAL  »  Superliga  »  DEZVĂLUIRI

GSP LIVE / VIDEO Marian Aliuță a recunoscut blaturile! » 5 partide trântite: „Mi-a zis să-l ajut și m-a plătit după meci”

Articol de GSP - Publicat marti, 29 ianuarie 2019 15:41

Marian Aliuță (40 de ani) a recunoscut în emisiunea GSP LIVE de azi că a participat la meciuri aranjate în Divizia A și a enumerat partidele respective, oferind detalii despre cum se făceau blaturile în anii '90. Printre cei pomeniți de fostul mijlocaș se află și Ion Viorel, antrenorul  suspendat pentru blaturi în cazul Gloriei Buzău. 


„Nu există jucător care a prins perioada aceea cu Pădureanu care să nu fi jucat într-un blat. Eu am jucat într-un meci la Bistrița, eu eram la Farul. Trebuia să dăm meciul, dar nea Ando, care era antrenor la noi, n-a fost de acord. Au fost multe meciuri de-astea.

A mai fost un meci Chindia cu Dinamo. Am avut 10 ocazii 1 la 1 cu portarul și am fost schimbat. Chindia trebuia să dea meciul.

Am avut și cu Galațiul, când eu am căzut victimă. Ion Viorel mi-a zis că trebuie să dăm meciul. Eu eram la Chindia, el mă crescuse la Steaua. Eu eram un jucător în formă, aveam 18 ani. M-a sunat și mi-a zis că trebuie să-l ajut, că ceilalți bătrâni din echipă sunt toți blat.

Mi-a spus să ies la pauză sau în minutul 60-70. Eu l-am ascultat. Ăla a fost singurul meci în care eu am fost implicat personal. În minutul 60 și ceva m-am dat lovit și am ieșit de pe teren. Eu am jucat bine, nu m-am dat la o parte, dar în minutul 60 i-am zis lui Silviu Dumitrescu că simt ceva la spate.

Îmi dăduse vreo 100 de dolari sau 200. M-am văzut cu el pe la București și mi-a dat. Am jucat și în Ghencea cu Chindia. Noi cei de la Chindia nu știam dacă ceilalți jucători sunt blat, dar ne-au bătut și am primit bani în vestiar. Eu am jucat pe bune, că voiam să ajung la Steaua înapoi. Ceilalți n-au jucat pe bune.

Am mai prins un meci la Bistrița când eram copil. Se făceau blaturile pe teren. Au venit cei de la Petrolul cu o zi înainte de meci și vorbeau căpitanii pe teren ce trebuie să se întâmple ziua următoare. Nu se fereau. Eu cred că și azi există astfel de meciuri. Dar acum sunt implicați conducători, impresari, pentru că sunt mulți bani la mijloc”, a declarat Aliuță la GSP LIVE.

Meciurile la care se referă Aliuță

Chindia - Oțelul 0-0 din noiembrie 1996

Aliuță a ieșit de pe teren în minutul 54, fiind înlocuit cu Onisemiuc. La Chindia titulari au fost Laurențiu Reghecampf și fostul său secund de la Steaua, Cristian Țermure. La Oțelul, titulari au fost Ioan Viorel, Viorel Tănase, secundul lui Dică de la Steaua, sau Vali Ștefan. Observatorul FRF a fost Cristian Bivolaru, actualul director general de la Viitorul.

Gloria Bistrița - Petrolul 2-1 din mai 1997

Aliuță n-a jucat. Căpitani au fost Câmpeanu la Bistrița și Gheorghe Bălăceanu la Petrolul.

marian aliuta steaua +4 FOTO

Steaua - Chindia 4-1 din decembrie 1996

Aliuță, Reghecampf și Țermure au fost titulari la Chindia. Reghe a marcat golul de onoare în minutul 42 la scorul de 4-0 pentru Steaua. La Steaua titulari au fost Lăcătuș, Răchită, Stelea, Miu, Sabin Ilie.

Gloria Bistrița - Farul 4-1 din aprilie 1998

La Farul, Marius Mitu, care ulterior a fost anchetat pentru blaturi în Belgia, și Aliuță au fost titulari. Ioan Andone era antrenorul Farului. Fundaș central la Bistrița a fost Bălăceanu, care cu un an în urmă a fost căpitanul Petrolului la un alt meci povestit de Aliuță. Portarul care a primit cele patru goluri a fost Tufiș. Andone l-a schimbat imediat după golul de 4-0 cu Daniel Tudor.

Chindia - Dinamo 1-1 din octombrie 1997

Marian Aliuță a fost schimbat la pauză cu Luca, fotbalist care aparținea de Steaua. Pe teren s-a mai aflat și Reghecampf. La Dinamo evoluau fotbaliști precum Prunea, Contra, Hîldan, Florentin Petre sau Dănuț Lupu.

Vezi și:

GSP LIVE / VIDEO Dezvăluiri incredibile din Liga 1: „Eram în mall, când Adrian Porumboiu a venit și i-a dat un pumn în figură propriului jucător!” » Replica celui acuzat

GSP LIVE // Marian Aliuță a dezvăluit momente incredibile de la Steaua: „L-am înfruntat pe Gigi Becali din cauza unui SMS pe care l-am trimis aiurea”

GSP LIVE / VIDEO 3 întâmplări incredibile cu Aliuță » De ce l-a bătut pe Claudiu Răducanu, ce a făcut cu câinele lui Falemi, cum l-a fentat pe Pițurcă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (12)
cfrinho
cfrinho  •  29 Ianuarie 2019, 20:29

Fotbalul de azi e dominat de pariuri, doping si spalare de bani. Cine crede altceva e naiv. Asistam toti la o piesa de teatru cu deznodamant cunoscut de papusari(antrenori, jucatori, conducatori, case de pariuri).

gabri80el
gabri80el  •  29 Ianuarie 2019, 19:09

toata lumea il jjudecaq pe becali ca s-a dus cu valiza la cluj si a facut blat. pai toti faceau la fel numai ca becali a fost mai fraier si nu astiut cum sa faca.acum nu ca blaturile nu mai exista ci ele se fac in alt mod

gabri80el
gabri80el  •  29 Ianuarie 2019, 19:03

dar de ce d-l aliuta nu a spus pana acum? s-a trezit dupa razboi ca trebuie sa comenteze si el? sau vrea sa arate cat de corect este el ca antrenor? daca nu s-a facut la momentul potrivit trebuie sa fii prea penibil cu asemenea declaratii. de parca noi eram prosti , nu vedeam . s-a trezit unul destept si acum ne-a trezit si pe noi , cica :))))

Vezi toate comentariile (12)
Comentează