Articol de GSP - Publicat marti, 06 noiembrie 2018 13:06
Ciprian Marica (33 de ani) a vorbit despre derby-ul de duminică, de la ora 21:00, dintre Dinamo și FCSB. Fostul internațional a rememorat un episod petrecut pe când era junior la Dinamo.
”În ultima perioadă meciul Dinamo - Steaua n-a mai reprezentat cine știe ce rivalitate. Derby-urile dinainte le-am simțit cu adevărat. Atunci nu era nevoie să citești ziarele, simțeai când te întâlneai cu oamenii că e derby. Acum ieși în oraș și oamenii nu știu că următoarea etapă Dinamo joacă împotriva Stelei. Asta e trist. Țin minte că era o presiune aparte la acele meciuri. Un meci Steaua - Dinamo nu poate fi decât un război total al ambițiilor!
Îmi aduc aminte un moment când eram copil de mingi la un Dinamo - Steaua. Era Militaru care se antrena să intre pe teren, el juca atunci pentru Steaua. Îmi aduc aminte că mă uitam cum pleacă de pe loc, cum ridică iarba în spate. Eram un copil pasionat. Atunci îmi luase tata o pereche de ghete Nike mișto și la finalul meciului m-a întrebat Militaru dacă vreau să facem schimb de ghete. El avea niște ghete muncite”, a declarat Marica la GSP LIVE.
Damian Militaru a ajuns la 50 de ani, dar se poate lăuda că de-a lungul carierei sale de jucător a evoluat atât pentru Dinamo (1993-1994), cât și pentru Steaua (1994-1999). Fostul mijlocaș a mai jucat pentru Jiul Petroșani și FC Shinnik. Marile performanțe le-a trăit la Steaua, cu care a câștigat 4 titluri de campion, 3 Cupe ale României și două Supercupe.
Damian Militaru în tricoul Stelei
Foto Gazeta Sporturilor
Damian Militaru în prezent
Foto Gazeta Sporturilor
Vezi și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro