FOTBAL  »  Superliga  »  DATORII

Guvernul a salvat echipele din Liga I de la faliment » A ieşit cum le-a plăcut

Cosmin Gangioveanu, Gangioveanu, Craiova, FC Vaslui

Articol de - Publicat miercuri, 26 mai 2010 00:00

În procesul de licenţiere, majoritarea cluburilor de Liga I au fost salvate de Guvern, prin Ordonanţa 92/2009, privind reeşalonarea datoriilor la stat din cauza crizei economice.

Criza, care a lovit în plin şi cluburile din România, le-a şi salvat în privinţa obţinerii licenţei pentru următorul sezon. "Dacă nu era Ordonanţa de Urgenţă 92 a Guvernului, peste jumătate dintre cluburile de Liga I nu mai aveau drept de joc în primul eşalon", susţine un important federal.

În iulie 2009, din cauza situaţiei create în mediul de afaceri, prin diminuarea lichidităţilor, creşterea ratei şomajului precum şi a riscului în creştere de a se intra în blocaje financiare, Guvernul a emis Ordobnanţa 92, prin care agenţii economici îşi puteau amîna datoriile cu maximum 6 luni. Condiţiile: să-şi fi depus toate declaraţiile fiscale, să nu aibă cazier fiscal şi să nu fi intrat în faliment sau insolvenţă.

Cluburile de fotbal au reacţionat imediat, solicitînd reeşalonări ale plăţilor către Fisc ale datoriilor acumulate în ultimii ani. Ele au obţinut astfel amînări între 4 şi 6 luni şi au scăpat de criteriul din manualul de Licenţiere privind datoriile către stat. "E doar un paleativ. Pînă pe 20 decembrie 2010 oricum trebuie să achite acele sume. La anul probabil că nu vor mai avea şansa asta", susţin surse federale.

S-au înţeles la datoriile fotbalistice
Pe lîngă sumele datorate la stat, de ordinul milioanelor de euro, grupările din Liga I trebuiau să-şi mai rezolve şi litigiile financiare interne (restanţe către jucători şi antrenori) sau între ele, rezultate din transferuri. "Cele mai multe cluburi au ajuns la înţelegeri şi şi-au amînat aceste restanţe. Criza le-a unit", a continuat aceeaşi sursă.

Două echipe mici la Apel
Pînă acum, FRF a reuşit să ţină secret numele echipelor din Liga I care nu au luat licenţa şi se vor prezenta la Apel. Surse federale susţin că este vorba de două cluburi de rang secund. Echipele importante, printre care şi cele deja calificate pentru competiţiile europene, au obţinut dreptul de a evolua şi în sezonul viitor în Liga I. Dar chiar şi cele care au ajuns la Apel au şansa de a obţine licenţa. "Au venit cu documente noi prin care ar putea îndeplini condiţiile", afirmă aceleaşi surse. Răspunsul final va veni luni, 31 mai, cînd Comisia de Apel va anunţa rezultatul final al procesului de licenţiere pentru echipele care au evoluat în 2009-2010 în Liga I.

Ce datorii au unele cluburi către ANAF
Steaua    18 milioane €
Poli Timişoara    12 milioane €
Dinamo    10 milioane €
Rapid    9 milioane €
CFR Cluj    7 milionae €
U Craiova    2 milioane €
Poili Iaşi    0,7 milioane €  

"Da, reprezentanţi ai cluburilor au venit şi au întrebat cum se aplică Ordonanţa 92 şi le-am explicat că se pot amîna datoriile, dar pe o perioadă limitată, de pînă la 6 luni. Mai departe, nu ştiu ce au făcut, pentru că cererile se fac la organul fiscal teritorial"
Sorin Blejnar, preşedinte ANAF

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga

Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele

Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (9)
eu__
eu__  •  26 Mai 2010, 14:03

echipe adevarate precum olimpia satu mare nu au fost salvate, ci doar dejectiile comuniste, gen steaua sau dinamo.

 •  26 Mai 2010, 10:23

Vraeu sa stiu care-i suma acordata de stat? catre cluburile sportive! sau asta se limiteaza la biserici,si patinoare,"numai?!. Consiliile locale aplica taxa ne-uniforma,si asta ca exista o lege,uniforma? ori uniformitatea se impune!? ....cand si cum,si de ce????????? poza explica ceva.

 •  26 Mai 2010, 09:45

si cand te gandesti ca toate au patroni(camatari)care se dau milionari in euro.aloo domnule de la ANAF de ce nu-i bagi dumneata la mititica pe acesti datornici si sa-i executi si silit?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează