FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL

VIDEO „Ia uitați-vă în spate!” » Hagi, discurs pe șleau în conferință: „Aveam anarhie multă, dar m-au potolit! O știe și președintele Federației!”

Gheorghe Hagi / Sursă foto: farulconstanta.com
Gheorghe Hagi / Sursă foto: farulconstanta.com

Articol de , , - Publicat luni, 11 noiembrie 2024 14:50 / Actualizat luni, 11 noiembrie 2024 20:52

Gheorghe Hagi, 59 de ani, managerul celor de la Farul, a atins mai multe subiecte de interes din fotbalul românesc în conferința de presă de la finalul meciului cu Unirea Slobozia, câștigat la limită duminică, scor 1-0.

După ce a ținut să aplaude public parcusul european al campioanei FCSB, vorbind în termeni laudativi și despre transformarea naționalei din mandatul lui Mircea Lucescu, Hagi și-a expus filosofia sa despre potențialul neexploatat al antrenorilor români. Totul, după ce reporterul Gazetei i-a prezentat o bornă inedită din Superligă: trei dintre echipele pregătite de componenții Generației de Aur se află în vârful clasamentului: Sabău (U Cluj), Gâlcă (CSU Craiova), Petrescu (CFR).

Gică Hagi a văzut ce a făcut FCSB și a rămas uimit: „Bravo, fantastic!”
FCSB
Gică Hagi a văzut ce a făcut FCSB și a rămas uimit: „Bravo, fantastic!”

Crezul lui Hagi: „România are antrenori foarte buni, o știe și președintele Federației!”

„Ia uitați-vă în spate, acum trei-patru ani, la declarația mea! Am zis că România are un lucru foarte important, are antrenori! Și o știe și președintele Federației!

I-am spus și lui: «Nu e nicio problemă, România are antrenori!». Pentru că au fost două generații. A noastră, cei de peste 50 de ani, și cei de sub noi, băieții ceilalți, care chiar au fost buni și au jucat la nivelul cel mai mare. Avem două generații foarte bune, n-ai cum să nu ai antrenori foarte buni! Au învățat meserie afară. Vezi alte lucruri afară!

Tot timpul le zic jucătorilor mei: «Când jucam acasă (n.r. în România), aveam anarhie multă! Multă! M-am dus afară, m-au potolit». Mi-au zis: «Stai! Hai să facem asta!» Eu eram egoist, dar fotbalul e colectiv, iar eu le vedeam numai pe ale mele. Mie îmi spunea antrenorul ceva, eu le făceam pe ale mele! Apoi, ceilalți m-au potolit”, a spus Hagi.

„Toți cei care au fost afară au învățat disciplină tactică, banca naționalei are viitor!”

„Regele” și-a continuat ideea:

„Când m-am dus la alea două mari (n.r. Real și Barcelona), mi-au zis: «Aia e zona ta, joci în zona aia, faci asta, trebuie să atacăm pozițional foarte mult, trebuie să știi să joci în zona ta, să cucerești zona, să fii bun pe duel. Trebuie să știi să ataci și să te aperi!». Așa devii mai bun! Cei care ies afară (n.r. - în străinătate) au învățat să facă lucrul ăsta, au învățat disciplină tactică.

Cei care au jucat în Germania... Dorinel, ceilalți care au jucat în Franța, mai sunt cei care au jucat în Spania, Dan Petrescu, în Anglia și în Italia, pe unde am mai fost și eu pe acolo... Am învățat toți!

[Credeți, așadar, că banca naționalei are viitor după Mircea Lucescu?] Eu cred că da! Și trebuie să se facă o echipă națională care să ne depășească! E cea mai mare provocare existentă acum la națională: să devină o generație mai mare decât noi. De ce nu, de ce să nu fie?

Iar acum e acolo un antrenor care e șeful nostru, șeful tuturor, profesorul, omul care ne-a învățat și a avut grijă de noi, ne-a spus ce trebuie (n.r - Mircea Lucescu), ne-a învățat să avem calitate în tot ce facem”, a mai spus Hagi.

Nea Mircea a dat ceva în plus! Eu am văzut echipa națională și arată și joacă foarte bine. Vom vedea, vor veni și meciuri mai tari, e clar că trebuie să demonstreze în continuare. Dar potențial există, e o generație care a crescut și are un potențial enorm. Mai avem puțin de lucrat, dar într-un an, doi, va fi o generație foarte bună.

- Gică Hagi, despre prima reprezentativă

Eu i-am spus lui Ianis: «Tot ce se întâmplă în viață e ca să te facă mai bun!.» Pe vremuri, se spunea că nu totul e miere, mai există și sare. Iar de aici înveți, devii mai bun, mai puternic. E dedicat meseriei, iubește fotbalul și nimic altceva. Sunt liniștit, e puternic și știe să treacă prin ele. Bravo lui!

- Gică Hagi, despre situația lui Ianis

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”
Stiri extrasport
Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”
MARILE câștiguri după decizia UEFA » Naționala României primește DOUĂ atuuri extraordinare pentru a ajunge la Mondial!
Nationala
MARILE câștiguri după decizia UEFA » Naționala României primește DOUĂ atuuri extraordinare pentru a ajunge la Mondial!

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (7)
o_bic
o_bic  •  11 Noiembrie 2024, 21:29

,,M.L. e profesorul nostru" hahahaha ! Ce mai era la gura Măriei Voastre Majestate dacă ,,profesorul" nu-l convoca pe ***(26 de ani)

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vlaicu17
Vlaicu17  •  11 Noiembrie 2024, 18:10

Cluburile mari te invata sa joci daca vrei si tu! jucatorii nostri din pacate nu baga nimic la cap cand merg in afara! Se cred atotstiutori. Nu invata nimic si revin in tara de 2-3 ori chiar si se pierd, ajung batrani prea devreme. Iar despre fotbalul nostru ce putem spune, cam slabut! O singura echipa in cupele europene, in cea mai slaba competitie europeana(Conference League) nu avem pe nimeni. Bine ca tine steagul sus FCSB-ul si are rezultate, ca altfel am fi vai si amar!

Vlaicu17
Vlaicu17  •  11 Noiembrie 2024, 18:05

Cluburile mari te invata sa joci daca vrei si tu! jucatorii nostri din pacate nu baga nimic la cap cand merg in afara! Se cred atotstiutori. Nu invata nimic si revin in tara de 2-3 ori chiar si se pierd, ajung batrani prea devreme. Iar despre fotbalul nostru ce putem spune, cam slabut! O singura echipa in cupele europene, in cea mai slaba competitie europeana(Conference League). Bine ca tine steagul sus FCSB-ul si are rezultate, ca altfel am fi vai si amar!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close