Articol de Andrei Petrescu, Iosif Popescu (video) - Publicat luni, 14 august 2023 17:01 / Actualizat luni, 14 august 2023 18:01
Denis Alibec (32 de ani) a oferit declarații la plecarea spre Qatar, unde urmează să negocieze ultimele detalii ale contractului cu Muaither SC.
Gazeta Sporturilor a scris astăzi despre oferta de 800.000 de euro în 8 luni primită de Alibec din Qatar, de la Muaither SC. Atacantul campioanei a plecat astăzi să pună la punct ultimele detalii. L-a avut alături pe impresarul Cătălin Liță.
VIDEO. Denis Alibec a plecat să semneze noul contract: „Mi-e greu să mă despart de Farul”
„Deocamdată nimic nu e sigur. Voi merge acolo să văd ce voi face, care sunt condițiile și apoi voi lua o decizie. Acum vreo 3 zile am primit oferta.
Mi-e greu să mă despart de Farul, e echipa mea de suflet! Totuși, mai trebuie să faci și alte alegeri. Hagi m-a felicitat și speră să fie bine. Încă nu e sigur transferul, am emoții.
Am fost ieri la antrenament și le-am urat succes băieților. Le-am zis că încă nu e gata și e posibil să ne revedem. Budescu și ceilalți erau fericiți pentru mine. Cu siguranță acum sunt mult mai matur, dar totul depinde de mine și cum mă voi acomoda.
Am înțeles că în Qatar e ceva mai liber referitor la reguli, nu e ca în Arabia”, a spus Denis Alibec pe aeroport, la plecarea în Qatar.
Alibec a fost întrebat și despre cealaltă posibilă plecare de la Farul, cea a lui Borza la Rapid: „Nu știu nimic. Depinde de el și de domnul Hagi ce va urma să se întâmple. Farul va fi în play-off sută la sută și se va bate pentru titlu”.
Darius Vâlcov, extrădat din Italia
În timp ce Alibec se pregătea de îmbarcare, în aeroportul Otopeni s-a creat o zarvă de nedescris.
Fostul ministru PSD de Finanțe a fost adus din Italia sub escorta Poliției, încătușat, apoi a fost transportat la Penitenciarul Rahova. Vâlcov a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani în „Dosarul Tablourilor”. Procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de prin interpuşi. Operele au fost ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului membru PSD.
Conform Libertatea, acesta a trecut prin aeroport încătușat. Darius Vâlcov a intrat escortat de Poliție prin terminalul „Plecări”, nu „Sosiri”, apoi a fost introdus în mașina Administrației Naționale a Penitenciarelor care îl aștepta afară și dus la Rahova.
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Pleacă de la FCSB după returul cu Nordsjaelland! GSP a aflat prețul stabilit de Becali
Soarta lui Toni Petrea este pecetluită! Cu cine ar putea aborda U Cluj derby-ului orașului cu CFR
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul