Articol de GSP - Publicat sambata, 16 februarie 2019 16:42
Italianul Devis Mangia, antrenorul celor de la CSU Craiova, a vorbit despre victoria la limită a echipei sale, 1-0 cu FC Hermannstadt. (Detalii AICI)
„Sigur, nu am făcut un meci perfect. L-am controlat, dar nu ne-am creat multe ocazii de a marca. Am riscat și am fost surprinși în două situații. Dar este bine că am câștigat. Sunt mulțumit de jucătorii care au intrat de la început și foarte mulțumit de cei care au intrat pe parcurs. Am avut o atitudine bună azi.
Aceste trei puncte sunt foarte importante dacă vrem să facem lucruri importante. Am pierdut multe puncte la începutul campionatului. Este bine că de câteva meciuri nu primim gol. Dar trebuie să jucăm și mai bine. Avem posibilitatea de a crește în joc”, a declarat Devis Mangia la LookSport.
„Fortes a fost pe bancă, da. El a stat două luni fără să se antreneze și e în urmă cu pregătirea. Trebuie să se antreneze și să se pregătească mai mult. Dacă meciul ar fi continuat la fel și ar fi fost tot 0-0, probabil că ar fi jucat în ultimele 15-20 de minute”Devis Mangia
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat