Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 13 mai 2024 16:20 / Actualizat luni, 13 mai 2024 16:26
După ce au primit medaliile de campioni și au sărbătorit pe gazon alături de zecile de mii de suporteri din tribune, jucătorii și cei din staff-ul FCSB au pornit la drum prin oraș într-un autocar descoperit. Imaginile din interiorul acestuia au fost făcute publice
După 9 ani de pauză, FCSB este campioana României. Iar jucătorii au petrecut până dimineață, după meciul cu CFR Cluj. Nici nu le-a păsat că au pierdut, din moment ce trofeul a ajuns în vitrina acestora.
FOTO. Imagini spectaculoase de la petrecerea campioanei FCSB
Cu tricourile de campion și medaliile la gât, jucătorii s-au suit într-un autocar special aflat în curtea Arenei Naționale. Numele fiecărui jucător a fost scandat de miile de oameni prezenți la sărbătoarea de titlu.
Apoi s-a plecat pe Bulevardul Basarabia - Piața Muncii - Piața Alba Iulia - Piața Unirii - Splaiul Independenței - Str. Vasile Pârvan - Str. Știrbei Vodă, până în Piața George Enescu (Ateneul Român).
Autocarul a debordat de voie bună, jucătorii scandând alături de miile de fani de la fața locului „Campionii, Campionii!” și „București, Steaua București!”.
Distracția de pe străzi s-a terminat la ora 1:00. Campionii au mutat petrecerea într-un club exclusivist din capitală, Fratelli.
Citește și:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”