Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache, Valentin David (video), Carmen Dumitru - Publicat duminica, 21 iulie 2024 00:16 / Actualizat duminica, 21 iulie 2024 02:24
Rapid și CFR Cluj au remizat, scor 2-2, în runda secundă a Superligii. Hasani a adus egalarea la ultima fază a meciului!
Cronică Andrei Crăițoiu: Cine n-are kosovari să-și cumpere!
Deocamdată, pare că degeaba l-a dat afară patronul Dan Șucu pe Cristiano Bergodi și l-a adus pe Neil Lennon. Meciurile cu UTA și CFR arată clar că problema nu e la antrenor. Rapidul e în genunchi și n-a mai câștigat un meci oficial din mai, când i-a dat două campioanei FCSB. Azi a salvat un punct în minutul 90+7!
Sufocantă atmosfera în Giulești. Și de la presiunea celor aproape 13.000 de suporteri, a rezultatelor mult așteptate, dar și a gradelor. Cu 30 în termometre la ora de start, doar câteva adieri răzlețe au spart vipia care a căzut peste România în ultimele săptămâni.
„Ale, ale, ale, ooooo!”, a erupt dintr-un Giulești dornic mai ceva ca niciodată să pună mâna pe „coroana" Superligii. Dar nu e deloc ușor când ai de pus la punct o echipă, luată de la zero, pe care să o faci să joace ca la Glasgow. Mai ales că acolo plouă mai mereu, nu e toropeala de aici.
Tobele au bătut ca la marile meciuri din Brazilia, dar Mogoș (4) a fost primul care a încercat poarta gazdelor. Foarte puțin timp mai târziu, fundașul central vișiniu Paul Iacob a avut de tras serios cu Bîrligea, dar a reușit să respingă pericolul. Minute bune, rapidiștii lui Lennon n-au ieșit din careu.
Bîrligea, două goluri: unul anulat, al doilea validat
Bîrligea a băgat-o prima dată în ațe în minutul 19, dar ofsaidul i-a salvat pe giuleștenii, care până la mijlocul reprizei au avut un singur șut pe poarta lui Sava, încercarea lui Burmaz (23) din șase metri.
Bîrligea n-a mai iertat și-a deschis scorul în minutul 28, duce a trecut printr-o apărare anesteziată. Iacob l-a scăpat din marcaj, Blazek era în lumea lui și tabela s-a schimbat. 0-1.
Salvatorul Rrahmani și ajutorul lui Petrila
Partea secundă a început în dominarea gazdelor. Cu Burmaz care a șutat din marginea careului, dar Sava a respins în corner (46). A fost semnalul că Rapidul nu renunță cu una, cu două și nu vrea să plece fără puncte din derby-ul feroviar.
Claudiu Petrila a fost luat pe sus de Sava, Kovacs a dat penalty, iar golgeterul din sezonul trecut, kosovarul Albion Rrahmani, a transformat (54). Și, odată cu golul, și publicul a început să crească puternic presiunea.
Noul CFR: 4 din 5 goluri din acțiune
Dan Petrescu a simțit că e o pâine de mâncat după ieșirea lui Rrahmani și l-a trimis pe teren pe Peter Michael. Atacantul nigerian de 26 de ani a avut nevoie de doar câteva minute pentru a arăta de ce e în stare.
Tachtsidis, MVP-ul meciului, a avut o centrare de geniu, Michael s-a înălțat ca un zmeu în careul lui Aioani, a pus capul și a făcut 2-1 pentru gruparea din Gruia.
Ușor derutați, jucătorii lui Neil Lennon au dus o dominare sterilă în ultimele minute. Surpriza a venit cu 10 secunde înainte de fluierul final când un alt kosovar, Florent Hasani, a profitat de o minge bâlbâită de apărarea lui Dan Petrescu și l-a executat pe Sava. Un 2-2 care nu lămurește nimic în Grant.
FINAL. Rapid - CFR Cluj 2-2
- Au marcat: Rrahmani 54 (pen.), Hasani 90+7 / Bîrligea 28, Michael 76
- Click AICI pentru statistici
- 12.400 de spectatori asistă la partida din Giulești, număr oficial
În minutul 53, Sava a ieșit neinspirat și l-a doborât în careu pe Petrila. Rrahmani a transformat penalty-ul rezultat.
În pauza meciului, jandarmii au intervenit la Tribuna 2 și au evacuat mai multe persoane puse pe scandal. Din acea zonă au zburat obiectele în direcția lui Bîrligea.
Bîrligea a deschis scorul în Giulești și a ajuns la 28 de contribuţii ofensive în ultimele 51 de partide jucate în Superligă: 19 goluri, toate din acţiune, 7 pase decisive şi două penalty-uri scoase şi transformate de un alt coleg.
Modul în care a sărbătorit i-a enervat pe suporterii Rapidului. Aceștia au aruncat cu pahare de plastic în el și l-au înjurat pe durata întregii reprize.
În minutul 19, Bîrligea a trimis mingea în plasa porții Rapidului. Reușita a fost anulată pentru ofsaid. Decizia din teren a fost confirmată de VAR.
În minutul 5, galeria Rapidului a afișat un banner cu substrat: „Copiii cu bani iertați de judecătorie / Ultrași, pentru piro, băgați în pușcărie!”.
Lovitura de start a fost dată de fostul portar rapidist Ion Manu. Cei 13.000 de suporteri prezenți în Giulești l-au aplaudat la scenă deschisă.
Rapid - CFR Cluj, echipele de start:
Rapid: Aioani - Blazek, P. Iacob, Ignat - Braun, Papeau, Kait, Petrila, Micovschi - Rrahmani, Burmaz
Rezerve: Ungureanu (GK), Manea, Bădescu, Săpunaru, Borza, R. Pop, Oaidă, El Sawy, Hasani, Jambor, G. Gheorghe, Gojkovic
Antrenor: Neil Lennon
- Neil Lennon nu glumește. A efectuat schimbări masive în lotul Rapidului. Cristian Ignat apare titular în premieră în centrul defensivei. Cristian Manea, cel mai important transfer al verii, este doar pe banca de rezerve.
CFR Cluj: Sava - Mogoș, Boben, M. Ilie, Camora - Artean, Keita, Tachtsidis - Deac, Bîrligea, Korenica
Rezerve: Hindrich (GK), Gal (GK), Abeid, Thaqi, Lucaci, Filip, Păun, Fică, Kamara, Nkololo, Michael
Antrenor: Dan Petrescu
UPDATE, ora 21:55: Cristi Chivu, în tribune la Rapid - CFR Cluj
În loja arenei din Giulești este prezent și Cristian Chivu, fost internațional și antrenor liber de contract în acest moment. A petrecut câteva minute alături de Marius Bilașco, oficialul oaspeților.
UPDATE, ora 21:45: Imagini de la încălzirea celor două formații
UPDATE, ora 21:30: Cristian Săpunaru, la încălzire cu rezervele Rapidului
Cristian Săpunaru a ieșit la încălzire cu rezervele Rapidului. Nu a părut afectat de noul statut. A glumit și a intrat la joc alături de coechipieri.
UPDATE, ora 21:00: Reprezentantul familiei Șucu
Familia Șucu va fi reprezentantă în această seară de fiul cel mare, Dan Matei. Finanțatorul Dan Șucu și soția lui nu vor fi prezenți în Giulești. Victor Angelescu este și el prezent.
UPDATE, ora 20:40: Giuleștenii au ieșit la inspecția terenului
Jucătorii Rapidului au ieșit să inspecteze gazonul dinaintea partidei contra celor de la CFR Cluj.
Fundașul dreapta Cristian Manea și aripa stânga Claudiu Petrila au fost îmbrățișați de foștii lor colegii. Petrila va evolua cu siguranță contra „feroviarilor”, deoarece Neil Lennon l-a inclus în echipa de start. Manea a fost lăsat pe banca de rezerve la începutul partidei.
Cele două echipe au ajuns la stadionul din Giulești
Neil Lennon, antrenorul Rapidului, s-a oprit câteva minute pentru a oferi autografe copiilor care așteptau autocarul giuleștenilor.