Articol de GSP - Publicat sambata, 23 iulie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 23 iulie 2011 16:58
Steaua şi agentul jucătorului s-au întîlnit astăzi pentru a întocmi contractul, act pe care mijlocaşul lui Poli îl va semna mîine, iar din prima zi a săptămînii viitoare va fi legitimat la LPF.
Agentul lui Bourceanu, Florin Iacob, a confirmat mutarea mijlocaşului de la Poli la Steaua: "Bourceanu va juca la Steaua. Ei s-au interesat de mult de Alexandru şi acum ne-am înţeles ca el să fie fotbalistul steliştilor. E un jucător important, de naţională. Va cîştiga la Steaua cam tot atît ca la Timişoara", a declarat Iacob la DigiSport Special.
În ziua în care debutează în noul campionat, Steaua e aproape de a face transferul după care a alergat toată vara. În această după-amiază, Valeriu Argăseală şi Florin Iacob, ultimul agentul fotbalistului lui Poli Timişoara, s-au întîlnit şi au stabilit contractul pe care Bourceanu urmează să-l semneze în cursul zilei de mîine.
Înţelegerea prevede un salariu anual de 150.000 de euro în primul an, care urmează să crească progresiv de la sezon la sezon. După ce a fost întocmit contractul, Florin Iacob l-a anunţat pe Bourceanu că mai rămîne ca el să-şi pună semnătura pe documente. "Încă nu semnez, dacă pînă diseară nu concretizăm nimic din străinătate, atunci duminică se va realiza transferul la Steaua, voi semna cu Steaua, iar de luni sînt jucătorul celor de acolo", i-a transmis Bourceanu lui Florin Iacob.
Bourceanu va deveni al 7-lea jucător achiziţionat de Steaua după Gabi Matei, Dorinel Popa, Rusescu, Mihai Costea, Băjenaru şi Tatu.