Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 22 octombrie 2008 00:00
Dinamo ar vrea să împrumute în iarnă jucători de la Olympique. Rednic a discutat deja luni noapte cu oficialii clubului francez
"Cîinii" vor să încheie un parteneriat de durată cu Olympique Lyon, existînd posibilitatea ca din iarnă cîţiva jucători de la campioana Franţei în ultimele 7 sezoane să ajungă în Ştefan cel Mare. Aceasta este dorinţa roş-albilor, iar luni noapte antrenorul dinamovist, Mircea Rednic, a avut o discuţie în acest sens cu Bernard Lacombe, "mîna dreaptă" a preşedintelui lyonez Jean-Michel Aulas.
Tineri de viitor
Nu s-au luat în discuţie jucători anume, tehnicianul de 46 de ani transmiţîndu-i lui Lacombe că în funcţie de interesele ambelor cluburi cîţiva fotbalişti de la OL pot ajunge sub formă de împrumut la Dinamo. ;) Roş-albii au pus deja ochii pe patru jucători ai lui Olympique, consideraţi în Franţa tineri de viitor, dar care evoluează foarte rar sau deloc în prima echipă a lyonezilor. Este vorba de fundaşii Gassama şi Faure, mijlocaşul stînga Mounier, internaţional francez Under 21, şi atacantul Tafer. Primii trei au fost rezerve aseară, la meciul din Ghencea.
Relaţie din vară
Rednic se ştie de mult timp cu Lacombe. În vară, cînd Dinamo a fost în cantonament la Aix les Bains, tehnicianul roş-albilor a fost pentru două zile la Lyon şi a asistat la antrenamentele echipei lui Claude Puel. Încă de atunci s-a dorit stabilirea unor relaţii amiabile cu gruparea din Hexagon şi o colaborare pentru viitor.
L-ar vrea şi pe Pjanici
Dinamo l-a avut în vară în vizor pe Miralem Pjanici, 18 ani, care a sosit la Lyon de la Metz pentru 8 milioane de euro. :O "Cîinii" însă ofereau doar un milion de euro, bani ce să fie plătiţi în două rate, de aceea n-au avut nici o şansă în faţa lui Olympique. Pjanici a fost şi aseară rezervă în partida cu Steaua şi nu s-a impus în această toamnă printre titularii lui OL, bifînd doar 5 meciuri şi nici un gol în echipa lui Puel. Roş-albii l-ar vrea şi pe Pjanici împrumut din luna ianuarie pînă în iunie 2009, dar sînt şanse mici să aibă succes în demersul lor.