Articol de Mirela Neag - Publicat miercuri, 01 aprilie 2009 00:00
Constructorul a intrat în criză de timp, iar alternativa e ca noul Stadion Naţional să nu aibă nici măcar tribunele acoperite
Lucrările de execuţie ale noului Stadion Naţional din Bucureşti se încadrează în grafic. Se munceşte zi şi noapte. Trecătorii spun că rar se vede în România o construcţie care să se ridice atît de repede precum cea a noii arene sportive.
Bucureştiul a primit dreptul de organizare al finalei Cupei UEFA 2012. Un mare succes pentru Federaţia Română de Fotbal, pentru microbişti şi o mare responsabilitate pentru autorităţi. Dar există o condiţie: noul Stadion Naţional să fie funcţional cu un an înainte. Adică să fie gata să primească spectatori în mai 2011.
Afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul!
Cam atît cu veştile bune. Surse din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, care e administratorul noii arene, susţin că termenul de predare a Stadionului Naţional e deja compromis. "Sînt mai multe probleme, dar cea mai importantă e legată de cupola retractabilă care nu a fost comandată încă. Sînt trei firme în lume care realizează astfel de lucrări, iar execuţia durează minimum 14 luni. Apoi transportul, montajul, probele... Pentru ca arena să fie gata în mai 2011, comanda ar fi trebuit dată.... ieri!", a precizat un angajat al PMB.
"Vor fi Arenele Romane"
De ce s-a ajuns aici? Proiectul iniţial, semnat între Primărie şi constructor, nu prevedea cupolă retractabilă. Aveau să fie acoperite doar tribunele. Între timp, Primăria a realizat oportunităţile pe care le poate oferi o arenă ce poate fi acoperită total şi s-a răzgîndit. Costul final al întregii investiţii a crescut cu doar 10%, adică la 140 de milioane de euro. Consiliul General a aprobat fondurile suplimentare în mai 2008. Dar Primăria nu a semnat nici acum actul adiţional cu constructorul. "Iar constructorul nu vrea să comande pe ochi frumoşi, fără să ştie că-şi va primi banii", a mărturisit sursa. Acesta a adăugat că nu se mai poate reveni la proiectul iniţial. "A fost gîndit ca un sistem integrat. Ori va fi cupolă retractabilă, ori nu va mai fi nimic. Adică vom avea Arenele Romane, cu tribune descoperite complet".
Vine concurenţa
Ceilalţi nu stau pe loc. Firmele, trei în lume, ce execută cupole retractabile de suprafaţă mare au fost deja contactate de încă trei ţări: Ucraina, Polonia şi Brazilia. Primele două organizează Campionatul European din 2012, iar a treia, Mondialul din 2014. "Se aude că acestea se pregătesc să comande. Iar furnizorii i-au anunţat pe ai noştri că dacă nu se grăbesc vor sta apoi la coadă, ceea ce nu sună deloc bine", a spus angajatul Primăriei Bucureşti.
Termen depăşit
Termenul iniţial de finalizare a lucrărilor la Stadionul Naţional este august 2010. Primăria recunoaşte că deja există un decalaj de două luni: octombrie 2010. Informaţii venite din partea constructorului susţin că arena va fi finalizată la începutul anului 2011.
"În acest moment, facem toate verificările necesare pentru ca, în eventualitatea semnării actului aditţional pentru cupolă, să existe, în primul rînd, baza legală. Chiar şi aşa, nu vom accepta decalări de termen"
Primăria Municipiului Bucureşti
140 de milioane de euro este preţul investiţiei de la noul Stadion Naţional
14 milioane de euro costă în plus Primăria comandarea cupolei retractabile

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”