Articol de GSP - Publicat sambata, 20 februarie 2021 17:28 / Actualizat sambata, 20 februarie 2021 18:24
Croatul Dario Canadjija (26 de ani), mijlocașul defensiv al celor de la Astra, a vorbit despre condamnarea lui Ioan Niculae, patronul giurgiuvenilor.
- Astra a rămas fără patron, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul „Interagro”. Clubul riscă o pedeapsă dură și în scandalul de dopaj care îi are protagoniști pe Ioniță II, Seto și Fatai
„Noi, jucătorii, ştim că patronul a fost judecat şi am primit vestea condamnării. Dani Coman a vorbit cu noi şi ne-a spus că nu sunt probleme. Clubul își continuă activitatea. Oricum, patronul nu se băga la echipă şi nici nu discuta cu jucătorii. Am luat contact cu el doar la începutul sezonului. Vom vedea ce se va întâmpla. Cert e că preşedintele a respectat tot ce ne-a promis până acum. Cred că se va întâmpla la fel şi în viitor.
E o întârziere mică la plata salariilor, dar asta se întâmplă de câţiva ani aici. Uneori, nu ne dau salariile două luni, iar apoi plătesc totul. Băieţii care joacă aici dinaintea mea au înţeles cum merg lucrurile. Aici se dau bonusuri pentru ultima victorie, de exemplu. E adevărat că acum nu suntem plătiţi de două luni, dar ştiu că în Turcia se întâmplă la fel, la cluburile mari, care au restanţe spre jucători şi de cinci luni. Aşa merg lucrurile în aceste ţări”, a declarat Canadjija pentru publicația din țara natală, Index.hr.
De ce a ajuns Ioan Niculae după gratii
Potrivit DNA, în perioada august 2008 - martie 2009, între Interagro SA şi Libarom Agri SRL, societate specializată în producţie agricolă şi tranzacţii cu produse agricole, s-a încheiat şi derulat un contract fictiv având ca obiect prestarea unor servicii de publicitate. În baza acestui contract, au fost înregistrate în contabilitatea firmei Interagro SA operaţiuni nereale în baza cărora s-au eludat plăţile taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
Ioan Niculae a mai fost închis
Ioan Niculae a mai stat 6 luni în pușcărie, ca urmare a condamnării dintr-un dosar cunoscut drept „Mită pentru PSD", în care afaceristul solicita ca în Ministerul Economiei și în două societăți naționale, Transgaz și Romgaz, să fie numite persoane favorabile lui. A fost eliberat în octombrie 2015.
FOTO. Ioan Niculae, încătușat vineri, la revenirea în România
Citește mai multe știri din Liga 1:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”