FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

EXCLUSIV Un elvețian trecut prin Superliga a transmis românilor cum pot răpune echipa lui Murat Yakin: „Contraatac și atenție în ultimele minute!” + Mesaj pentru U Cluj

Elvețianul Ivan Martic, ex-Craiova, ex-U Cluj
Elvețianul Ivan Martic, ex-Craiova, ex-U Cluj

Articol de - Publicat joi, 19 octombrie 2023 09:00 / Actualizat joi, 19 octombrie 2023 09:33

Elvețianul Ivan Martic (33 de ani), ex-CS Universitatea Craiova, ex-U Cluj, a oferit și el un pont naționalei României în perspectiva duelului ce va închide grupa I pentru Euro 2024. De asemenea, fundașul lateral urează „Șepcilor roșii” să câștige Cupa României la anul, după eșecul usturător din finala cu Sepsi (0-1), din mai 2023.

România luptă cu Elveția pentru un loc la Euro 2024, existând și varianta ca cele două naționale să se califice împreună la turneul final. Ivan Martic, 33 de ani, este unul dintre jucătorii din Țara Cantoanelor care a evoluat și în România, câștigând Cupa României cu Universitatea Craiova (2018) și bifând finala competiției cu U Cluj în mai 2022.

Ultimii șase ani și i-a petrecut între cele două țări. A semnat cu oltenii, apoi a ajuns la FC Sion, a revenit în Liga 1 tot la alb-albaștri, apoi la „U” Cluj, iar vara trecută a decis să revină în patria sa, la FC Wil, aflată acum în eșalonul secund.

Presa din Israel anunță: program infernal! Ce decizie ar pregăti UEFA și cum ar influența duelul cu România + unde s-ar putea juca meciul
ISRAEL
Presa din Israel anunță: program infernal! Ce decizie ar pregăti UEFA și cum ar influența duelul cu România + unde s-ar putea juca meciul

Ivan Martic a evidențiat unde pătimește Elveția: „Defensiva nu este top”

Martic a dezbătut pentru GSP.ro lupta pentru Euro 2024 în care sunt implicate Elveția și România, ce se luptă cu Israel, pentru două bilete la turneul final. „Tricolorii” mai au două meciuri de disputat, în noiembrie, cu Israel (deplasare) și cu Elveția (acasă).

„Este o situație bună pentru România, conform ultimelor rezultate. Elveția este într-o pasă negativă după ultimele patru meciuri. A remizat cu România, acasă, cu Kosovo, în deplasare, cu Belarus, acasă, a învins doar Andorra, un succes logic. Elveția nu a jucat rău, dar primește goluri foarte ușor. Defensiva nu este în top

Elveția a dominat partida, partidele, și cu România, și cu Belarus, ar fi trebuit să câștige ușor. Cu Belarus a luat goluri din trei contraatacuri, cu România s-a împiedicat în ultimele minute, cred că asta ar fi cheia unui succes al vostru cu elvețienii în noiembrie. Contraatac și atenție în ultimele minute!”, a explicat fundașul dreapta pentru Gazeta Sporturilor.

3 meciurimai au de disputat elvețienii în grupă, restanța cu Israel, acasă cu Kosovo și în deplasare cu România

Ivan Martic vrea Cupa României la U Cluj! Vede FCSB în pole position pentru titlu

Fost jucător al Universității Craiova și U Cluj, Ivan a mărturisit că urmărește în continuare campionatul românesc: „Chiar sunt mândru de ambele formații la care am jucat. Acum, văd FCSB în pole-position pentru a câștiga campionatul

Are o echipă foarte bună, în acest moment cu calitatea individuală a jucătorilor cea mai bună. Cupa României este o competiție a surprizelor, dar, din suflet, mi-aș dori ca Neluțu Sabău și U Cluj să câștige în 2024, pentru a răzbuna finala pierdută din primăvara trecută”, a declarat Martic.

Am petrecut momente foarte frumoase și la Craiova, și la Cluj Napoca. Normal, în Oltenia am stat mai mult, s-au adunat multe lucruri de suflet, dar și Clujul a reprezentat ceva special. Duc dorul României, există la voi un stil de viață pe care îl îndrăgesc

Poate ne vom revedea într-o zi în România sau eu voi reveni în țara voastră pentru a lucra, din nou, chiar dacă într-o altă meserie. Fac școala de antrenori în Italia, așa că, sper să ne revedem în fotbal

- Ivan Martic, fundaș FC Wil

Citește și alte știri:

Fostul patron din Divizia A e greu de recunoscut » Dezvăluie un blat șocant: „Îți spun, e prescrisă”

Prima reacție a clubului Dinamo din Liga 1 vizavi de sosirea lui Ionuț Lupescu la CS Dinamo: „De bun augur”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (2)
parachioara5
parachioara5  •  19 Octombrie 2023, 12:16

...un jucator bun care stie ce vorbeste ...elvetia este o echipa de batut ...

karlie
karlie  •  19 Octombrie 2023, 11:25

Sunt sigur ca pe bunicul elvetianului Martic il chema Friedrich.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează