EXCLUSIV INTERVIU. Fost fotbalist într-o generație de excepție a Stelei, John Ene povestește cum a bătut-o pe Dinamo: „Victoria nu e a mea”

Antrenorul cu portarii, „principal” de ocazie, a povestit cum a reușit să o învingă pe Dinamo și ce a trăit în zilele de după succes.

John Ene: „Vreau să trăiesc fotbalul așa cum știu și pot, ca antrenor de portari”

- O să încep cu o întrebare simplă: cine este John Ene?
- Un băiat simplu, un fost portar la Steaua, Ceahlăul, FC Brașov și nu numai. Am evoluat și în Albania, pentru un an. La 37 de ani m-am retras de la Dunărea Giurgiu. Asta ca parte sportivă. 

Extrafotbal sunt un om simplu, familist, nu-mi plac afacerile, combinațiile. Îmi place fotbalul și vreau să-l trăiesc așa cum știu și pot, ca antrenor de portari.

3puncte în două meciuri a câștigat Ene ca „principal” al Academicii

- Antrenați la Clinceni, locuiți la Dragomirești. Ce vă ține legat de acest loc, după ce ați trăit ani buni la Brașov.
- 15 ani am stat plecat... Dragomireștiul e casa mea, aici m-am născut, aici am crescut, aici mi-am petrecut copilăria. Știi cum e, tot acasă te trage firul. Sunt și manager, de fapt nu manager, că-i mult spus, administrator să zic, la echipa locală. Îmi place mult ceea ce fac.

- La Clinceni cum ați ajuns?
- Sunt de 7 ani aici. Nu mă feresc, sunt prieten cu băiatul domnului primar. A fost cu mine la Giurgiu și am rămas prieteni. Clinceniul e jobul meu full-time, de Dragomirești mă ocup când am timp. Îmi fac, oricum, timp de amândouă. Nu mi-aș vedea viața fără fotbal.

- La Steaua cum ați ajuns?
- M-a dus tata la Radu Troi, care e tot de aici, din Dragomirești. A fost primul meu antrenor. Apoi a venit Teo Anghelini. Au fost idolii mei! Amândoi. Ca să spun una, ca pe-o glumă, înainte să ajung la fotbal, mi-a plăcut tot fotbalul.

- De ce portar?
- Așa m-a pus Radu Troi. N-am decis eu, dânsul a făcut-o. Aveam vreo 10 ani. De acolo a plecat totul. A fost o perioadă tare frumoasă. N-am fost un portar mare, să nu credeți asta! Am fost un portar de Liga a 2-a, Liga 1 rar. Nu vreau să par modest, ăsta e adevărul.

Cum a sunat discursul din vestiar al lui John Ene

- Să revenim în actualitate... Cum a fost când ați aflat că veți fi pe banca Academicii Clinceni cu Dinamo?
- Inedit! Am mai fost un pic, la meciul cu FC Argeș. Apropo, ce rău îmi pare că am pierdut pe final! Mult de tot! A fost un meci execrabil, și noi, și ei. Vă dați seama? Cu punctul acela, cu astea 3 cu Dinamo, Clinceniul ar fi avut 8, eu aș fi făcut 4 (râde). 

Când m-au anunțat că voi fi cu Dinamo pe bancă a fost așa... nu emoții, că eu cunosc jucătorii. Dar a fost o stare aparte. Jucătorii știau cine îi va antrena, sincer nici n-am avut cine știe ce antrenamente. Însă m-au ascultat și au fost încrezători.

- Cum a fost acea seară, după victorie?
- Infernală! Nu mai câștigaserăm de 6 luni. Jucătorii au fost admirabili. Și în teren, și după. S-au descătușat. A venit acea primă de joc și totul a fost o sărbătoare. Wow! 

Am primit o grămadă de mesaje. Cred că n-am primit niciodată atâtea mesaje. Și, sincer, nici nu îmi prea place să stau pe telefon, eu sun, nu dau mesaje. Ca niciodată! Nici de Revelion nu primesc atâtea mesaje. Victoria nu e însă a mea! Ce aș fi putut face eu în două zile? Victoria e a băieților, însă o repet, cu mare șansă.

- Ziceați că ați făcut echipa cu jucătorii!
- Da! Și sunt sincer! Am făcut eu echipa și i-am întrebat pe Filip și pe Gardoș. Nu mă feresc de nimic! Am mai vorbit cu Patriche și Achim. I-am întrebat apoi dacă au vreo obiecție. Toți au fost de acord. Schimbările tot eu le-am făcut.

John Ene: „Am lăsat telefoanele la cabine ca să nu apară discuții"

- Ați ținut să subliniați asta!
- Am greșit, totuși, undeva.

- Ce?
- Când l-am introdus pe Gardoș, ar fi trebuit să-l bag și pe Cioiu. Însă am ținut să spun asta, pentru că nu mi-a zis nimeni din tribună nimic, nici la telefon. I-am și zis directorului sportiv să nu-și ia telefonul la el. Să n-avem niciun fel de discuții. Eu nu l-am avut, el nu l-a avut. Dacă apărea vreo discuție, ziceam că l-am uitat în cabină.

- Ați fi acceptat intervenția cuiva din conducere?
- Păi, nu aveau cum să intervină! Trebuia să vină în spatele băncii. Că altfel nu auzeam, eram vizavi de tribuna oficială.

- Ne puteți reproduce discursul din vestiar? Ziceați că a fost fără nicio indicație tactică.
- 100% fără indicații! Am zis exact așa: „Voi n-aveți nimic de pierdut. Am pierdut până acum o grămadă de meciuri. Dacă pierdem meciul ăsta cu 3-0, nu-i nimic. Am mai luat și 4, am luat și două. Se întâmplă! Dinamo e Dinamo! Dacă facem 0-0 ne bucurăm că am luat un punct. Dacă e să câștigăm, răsună vestiarul. 

Ce să vă zic mai mult? Vouă nu are cine ce să vă spună! Nu vă poate învăța nimeni cum să stați la cornere, la o lovitură liberă, lucruri tactice. Voi știți ce aveți de făcut. Sunteți jucători maturi, care ați jucat pe unde ați jucat. Dacă nici voi nu puteți să rezolvați situația asta, atunci nimeni nu o poate face. Poate să vină și Guardiola! Poate sta oricine pe bancă. Dacă voi nu aveți atitudinea și ambiția să faceți ceva, atunci ne lăsăm de fotbal. Mergem la Liga a 2-a și gata!".

- A fost o primă de 15.000 de euro!
- Da, așa a fost! Am dat prima băieților. Am luat banii și i-am dat lor. „Luați și împărțiți-i cum vreți voi”. Ne-au ajutat mult acești bani. Și-au făcut băieții calculul, toată lumea e mulțumită. Drept dovadă, doar ce am vorbit la telefon cu Achim, care n-a jucat, și a fost foarte mulțumit.

- De unde numele de John?
- E o poveste... Nașul meu a plecat în Anglia. Era căpitan pe un vapor. S-a stabilit acolo. Tata voia să-mi dea numele de Ion, însă nașul s-a întors de pe acolo și i-a zis să nu-mi pună numele Ion. Că la el în Anglia nu există Ion, ci John. Și așa am ajuns la John.

Experiențele Steaua și Albania

- Ați fost într-o generație de excepție la Steaua!
- Cu Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu, cu Ilie Stan. Ei sunt cu 2 ani mai mari. Țin minte o poveste. Pierduserăm cu Dinamo acasă, ne-a bătut nea Teo Anghelini... Ne-a luat la palme pe toți prin vestiar! Și Ilie tot zicea că în el nu dă. N-a durat mult și l-a luat și pe el în serie. 

La Steaua am trăit niște momente... Țin minte că terminam antrenamentele și mă urcam pe garduri să văd echipa aia mare a Stelei. La tineret jucam cu 30.000 de oameni în tribune pentru că jucam în deschiderea echipei mari. Acum nu se adună într-un an câți aveam noi, atunci, la tineret!

- În Albania cum a fost?
- La început, greu! Era începutul Albaniei, și cu fotbalul era tot la început. Am fost într-un orășel. Eram departe de Tirana. M-am acomodat până la urmă. Primul meci am jucat cu 17 Nentori, cum se numea atunci NK Tirana, am luat bătaie 0-6. Ne-au bătut cu 20.000 de oameni în tribună. Am venit eu! Am aterizat la ei în poartă și am luat 6. 

Pentru mine a fost bine în Albania, pentru ei, nu, era dezastru! M-am dus pentru că se desființase Tractorul, mai aveam o ofertă de la Otopeni, în Liga a 3-a. Decât să merg în „C” la Otopeni, mai bine Albania, cu domnul Țicleanu! Dar a fost bine cu banii. La Brașov aveam vreo 3 salarii, prima de joc, salariul de la club și cel de la Uzina Roman. La Tractorul, cam la fel. În Albania luam 2.000 de dolari. Și 100 de dolari primă pe punct.

- Ați pleca de la Clinceni, de la Dragomirești, departe de casă?
- Nu, și vă spun de ce. Au fost probleme o perioadă, și la Liga a 3-a, și acum, la Liga 1. Bine, aici toată lumea și-a luat banii până la ultimul leu. Însă eu nu plec din alte motive. Și Ilie Poenaru mi-a propus să merg cu el. 

Mi-e greu să mă despart de ei, am stat mulți ani aici. Sunt prea atașat de ei, de casă. Vreau să fiu aici, acasă, la Dragomirești. Iubesc acest loc! Nici nu cunoșteam lumea pe aici, acum mai cunosc. M-am atașat de locul meu natal. Mă mai duc la pescuit, mai stau la un grătar cu băieții de la Liga a 4-a, mai un fotbal.

Sunt foarte apropiat de jucători, ei știu asta. Nu e bine să fii atât de apropiat de jucători dacă ești antrenor principal. Trebuie să păstrezi o anumită distanță.

Indiferent ce jucător a fost la Clinceni, dacă îl vădeam că e dedicat, îmi era drag de el. Indiferent de nația lui. Unii au venit, dar îi vedeam că se izolau, era clar că au venit pentru altceva, să se relanseze sau pentru bani.

- John Ene, antrenor de portari Clinceni

Citește și alte articole: 

Schimbare de antrenor în Liga 1: „Situația e dificilă, dar nu imposibilă!”