Articol de GSP - Publicat duminica, 02 octombrie 2016 11:24
Dinamo a pierdut în fața celor FC Botoșani, 1-2, după o partidă cu multe greșeli de arbitraj.
După meci, Steliano Filip a vorbit despre maniera de arbitraj și a acuzat faptul că Lucian Rusandu l-a amenințat că îl va elimina, după ce a primit cartonaș galben după un fault făcut la Golofca, în minutul 34.
"M-am uitat în vestiar alături de colegi la reluări și nu e vorba de niciun fault. Nu este pentru prima dată când pierdem pe mâna arbitrilor. Eu când greșesc mă duc la Comisie, sunt suspendat și iau amendă. Ei stau o etapă și în a doua arbitrează. Nu se întâmplă nimic. Așa este tot timpul și așa o să se întâmple și în continuare. Până nu se întâmplă ceva în fotbalul românesc așa vom continua.
Așa ne tratează la fiecare meci. Mie îmi prima repriză mi-a dat cartonaș galben, nu știu dacă a fost sau nu. Dar am vorbit cu Golofca i-am spus că nu i-am făcut nimic, iar el mi-a spus că a alunecat, că nu i-am făcut nimic. Când l-am întrebat pe arbitru de ce mi-a dat galben, mi-a spus direct: «Taci că ți-l dau și pe al doilea. Te dau afară». Și tușierul, nu știu cum îl cheamă, mi-a repetat tot timpul în prima repriză: «Te dau afară, te dau afară, te dau afară!»", a spus Steliano Filip la DolceSport.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro