FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Jucătorii Rapidului se revoltă după ce au aflat că sunt șanse mici să joace în Liga 1

Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 iulie 2016 18:03

Unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului, Iulian Popa, e supărat după ce echipa a aflat că are mari șanse să nu joace în Liga 1.  

"Ne pare foarte rău pentru această echipă minunată. Aceste lucruri însă nu depind de noi. Ne-am făcut datoria, am tras de noi să promovăm și să participăm în prima ligă, dar din păcate nu s-a putut și trebuie să plecăm acasă.

Ne-am bucurat cu 10.000 de suporteri că am promovat, iar azi aflăm că nu jucăm în Liga 1. E frustrant și cred că numai în România se poate așa ceva.

Cel mai important moment din cariera mea a fost când pe Giulești mi s-a strigat numele. Încă nu realizez ce se întâmplă la acest club. Dar nu e vina noastră, cei care sunt vinovați ar trebui să și-o asume.

Noi am venit aici pentru Dan Alexa. Zilele trecute am venit încrezători, pentru că am crezut că dacă ne cheamă aici înseamnă că sunt șanse mari să jucăm în Liga 1. Mi-am asumat acest risc, pentru că loturile s-au cam făcut la noi, dar voi vedea zilele acestea ce voi face", a declarat Popa pentru Dolce Sport.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (1)
1069614773107304
Ayșen Boran  •  21 Iulie 2016, 07:16

Dragi jucatori ai echipei rapid,va rugam din suflet in ciuda tuturor dusmanilor nu renuntati la lupta,voi adevaratii rapidisti,care a-ti mers alaturi de echipa pana acum ,nu renuntati. Voi trebuie sa jucati in liga 1 la echipa rapid,v-ati castigat acest drept sportiv cu adevarat pe merit si trebuie sa jucati. Nu exista dovada scrisa daca echipa este in faliment sa nu poata participa in liga 1. FRF si LPF fac Abuz ,doresc sa va desfinteze si moral si ilegal,si non sportiv. Nu uitati sa mai dat inca un termen pana pe 24 august,deci mai sunt sanse. Trebuie doar sa jucati in liga 1,nu renuntati. Tineti cont,jucati si nu ve-ti regreta,si nu tineti cont de abuzurile altora,sunt ne fondate si ilegale. Trebuie doar sa jucati in liga 1,pt Rapid. Doamne ajuta.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează