Articol de Sergiu Alexandru, Adrian Duţă, Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video) - Publicat sambata, 02 noiembrie 2024 23:53 / Actualizat duminica, 03 noiembrie 2024 05:36
Dinamo - UTA 1-0. După victoria cu echipa antrenată de Mircea Rednic, Andrei Nicolescu a declarat că îi va plăti tehnicianului banii pe care clubul bucureștean i-i datorează.
Rednic a avut câștig de cauză în procesul cu Dinamo și trebuie să primească 32.000 de euro. Antrenorul a dat clubul alb-roșu în judecată după ce a fost demis în decembrie 2021.
După aproape 3 ani, tehnicianul de la UTA a câștigat în instanță. Nicolescu a declarat că Dinamo va plăti, iar conducerea clubului din „Ștefan cel Mare” a așteptat să treacă meciul cu echipa pregătită de Rednic pentru a face asta, spre a evita interpretările.
VIDEO. Andrei Nicolescu: „Vom discuta luni dimineață și vom plăti”
„Nu am vrut să plătim înainte de acest meci pentru a nu exista interpretări. Vom discuta luni dimineață și vom plăti. E un dosar pe care noi l-am moștenit. El nu are o bătălie cu Dinamo, ci cu anumiți oameni care au fost la Dinamo. Toți dinamoviștii au o ușă deschisă la Dinamo”, a declarat Andrei Nicolescu după meciul cu UTA, la zona mixtă.
Administratorul special al lui Dinamo a vorbit apoi despre nivelul echipei, raportat la FCSB, care le-a administrat „câinilor” două înfrângeri în ultimele două săptămâni, 2-0 și 4-0:
„Dinamo este aici, doar atât se poate, mai mult nu putem acum. Dar așa creștem. Dacă vom fi în play-off, ne vom bate. În februarie - martie 2022, când am intrat în play-off din Liga 2, am zis că ne vom lupta.
Noi de atunci ne tot luptăm. Noi nu am plecat cu o țintă mai mare de locurile 6-8”.
Andrei Nicolescu, despre Zeljko Kopic: „A fost stingher în lojă”
Nicolescu a vorbit și despre Zeljko Kopic, care a stat în lojă, fiind suspendat. Antrenorul lui Dinamo va reveni pe bancă în meciul cu CFR Cluj, pe 8 noiembrie.
„Am așteptări să ne putem odihni, să ne refacem și evident, jucând acasă, cu publicul care e foarte cald și cu domnul Kopic pe bancă... El a fost stingher în zona aia, mai agitat, nu știe ce să facă. Noi nu putem să facem nimic ca să îl facem să se simtă mai bine”, a mai declarat Andrei Nicolescu.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro