Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu - Publicat vineri, 25 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 24 noiembrie 2011 20:22
Arbitrul partidei Rapid - Gaz Metan (5-3) l-a trecut eronat în raport pe Herea autor al golului patru alb-vişiniu, şi nu pe Teixeira
Minutul 84 al meciului cu Gaz Metan: Pancu execută o lovitură liberă în careu, rapidiştii Teixeira şi Burcă se înalţă, lusitanul e cel care loveşte cu capul şi reuşeşte "dubla" pentru 4-3. Istvan Kovacs a văzut însă cu totul altceva. LPF a publicat pe site-ul oficial raportul "centralului" şi nu portughezul apare drept marcator al golului patru rapidist, ci Ovidiu Herea!
Gafa arbitrului nu e scuzabilă, avînd în vedere că faza este clară în ce-l priveşte pe Herea: "decarul" e departe de locul de unde este lovită mingea, nu participă în vreun fel la acţiune. Foarte probabil că "centralul" n-a fost pe fază şi, cînd şi-a notat în carneţel, s-a mulţumit să se ia după crainicul stadionului, care îl anunţase pe Herea marcator.


