FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Lăcătuş de la Dinamo » Povestea lui Răzvan Grădinaru, puştiul care a produs victoria de la Basel, 3-1 în Youth League

Articol de - Publicat luni, 18 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 17 noiembrie 2013 19:58

Mijlocaş dreapta, Grădinaru are 18 ani şi e poreclit ”Lăcătuş”, graţie poziţiei din teren şi numărului favorit de pe tricou, 7. A venit în Ghencea de la rivala din Ştefan cel Mare şi a plecat din Zimnicea la 12 ani ca să fie fotbalist


Răzvan Grădinaru, singurul stelist care a creat o victorie în grupele competiţiilor europene în acest sezon, are o poveste spectaculoasă, deşi a bifat abia prima performanţă importantă în fotbal. Are 18 ani şi, fiindcă e mijlocaş dreapta şi îi place să poarte numărul 7 pe tricou, copiii l-au poreclit Lăcătuş.

S-a transferat de la Dinamo la Steaua la doar 14 ani, după ce jucase doi ani în Ştefan cel Mare pentru rivala tradiţională a roş-albaştrilor.

Grădinaru a marcat două goluri în succesul de la Basel, 3-1 în UEFA Youth League, una dintre surprizele competiţiei. Rezultatul a fost unul şocant în condiţiile în care campioana Elveţiei investeşte între 3 şi 4 milioane de euro anual în sectorul de tineret, în vreme ce Steaua şi-a încropit echipa în grabă ca să participe în competiţie, obligată de către forul european.

Înainte de a înscrie în Champions League U19, Răzvan a devenit bucureştean la 12 ani, convins să lupte pentru a ajunge fotbalist. E din Zimnicea şi a plecat la Bucureşti singur. A povestit pentru www.gsp.ro: "Am stat în gazdă la o persoană care m-a ajutat foarte mult, mi-a cumpărat ghete şi mi-a zis că mă va sprijini cu tot ce am nevoie pentru a juca fotbal. Am fost la o selecţie la Dinamo şi m-au acceptat. La 14 ani am trecut la Steaua, atras de proiectul Academiei care se crease în Ghencea".

Născut în 1995, Grădinaru nu prea are idee ce fel de fotbalist a fost Marius Lăcătuş, personajul-emblemă al steliştilor după care şi-a primit şi el "nickname-ul": "Oamenii mă strigau Lăcătuş fiindcă jucam extremă dreapta, cu 7 pe tricou. După ce mi s-a zis aşa, am căutat pe net filmuleţe cu goluri şi alte faze ale lui Lăcătuş. Sînt prea tînăr ca să mi-l amintesc ca jucător".


34 de minute a jucat Grădinaru pentru echipa mare a Stelei, în meciul din Cupă cu Bîrsana, 4-0 pentru roş-albaştri

4 goluri are Steaua U19 în Youth League, dintre care două sînt ale lui Grădinaru. Tîrnovan şi Mitriţă sînt ceilalţi doi marcatori

Trag de Piovaccari!
Medicii campioanei încearcă să-l refacă pe atacantul italian, Federico Piovaccari, care în aceste momente este incert pentru meciul pe care Steaua îl va juca contra Pandurilor, sîmbătă, 23 noiembrie. Atacantul s-a antrenat separat toată săptămîna trecută, după un program special făcut de către preparatorul fizic german Thomas Neubert. "Il Pifferaio" are probleme musculare, iar următoarele zile vor fi decisive pentru folosirea acestuia în meciul contra vicecampioanei.

Egal cu Schalke, cota 6,50
Casele de pariuri se întrec în oferte pentru ultimul meci pe care Steaua îl va juca în Champions League, contra nemţilor de la Schalke, de pe 26 noiembrie. Cea mai mică cotă pentru scorul final al partidei de pe Naţional Arena este 6,50 pentru ca meciul să se termine la egalitate 1-1. Victoria nemţilor cu 1-0 are cota 7,50, în timp ce victoria campioanei are cota 10,00.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (2)
alexbibirica1
alexbibirica1  •  18 Noiembrie 2013, 10:52

un jucator pe care il vad in lotul echipei mari in urmatorul sezon ! Multumesc Razvan Gradinaru c-ai ales sa joci fotbal pentru Steaua !

xzx
xzx  •  18 Noiembrie 2013, 10:31

sunt curios de cine este impresariat pustiul asta ?)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează