Articol de GSP - Publicat marti, 27 iulie 2021 17:41 / Actualizat marti, 27 iulie 2021 18:15
Laurențiu Reghecampf (46 de ani) a susținut prima conferință de presă în calitate de antrenor al lui CSU Craiova.
Laurențiu Reghecampf a semnat un contract valabil două sezoane cu CS Universitatea Craiova, având obiectiv cucerirea titlului în Liga 1. La prima conferință de presă din Bănie, antrenorul a apărut alături președintele Sorin Cârțu.
VIDEO Laurențiu Reghecampf, prima conferință la CS Universitatea Craiova
„Sunt foarte bucuros că vă reîntâlnesc. Îmi cer scuze că nu am răspuns tuturor mesajelor. Știți foarte bine că nu sunt prea darnic cu interviurile și aparițiile. E o experiență nouă la un club mare, care își dorește ce îmi doresc și eu, câștigarea campionatului.
Începem cu un meci dificil în două zile, după un prim meci pierdut în deplasare. Sunt sigur că jucătorii vor fi motivați, vor încerca să joace mult mai bine și să uite ultimele două rezultate. O să vorbesc astăzi cu ei, o să avem o ședință pe marginea acestui meci. Trebuie să ne calificăm mai departe!”, a spus Reghecampf, înainte să treacă la întrebările din partea presei.
Reghecampf: „Mai contează dacă m-a ofertat FCSB?”
Numele lui Laurențiu Reghecampf a fost vehiculat și în jurul unei veniri la FCSB. Antrenorul a evitat un răspuns concret, dar admite că va discuta cu finanțatorul vicecampioanei:„Nu am vorbit cu domnul Becali, dar probabil o voi face în viitorul apropiat. Ce mai contează dacă a fost vreo ofertă de la FCSB? Acum sunt la Craiova!”.
Laurențiu Reghecampf, despre relația cu Mihai Rotaru
„Relația dintre mine și domnul Rotaru este una veche, suntem prieteni, am vorbit de foarte multe ori. Discutam despre ceea ce se întâmplă la echipă. Când am antrenat în Arabia Saudită l-am avut și pe Mitriță la echipă, este foarte apropiat de domnul Rotaru. Nici nu mai contează. Ne-am înțeles.
S-a vândut un jucător important, sunt sigur că oamenii din club vor să acopere golul respectiv. Ne preocupă să sporim valoarea echipei. Nu pot să vă spun câți jucători mai vin. Există valoare, există nivelul necesar pentru a cuceri un campionat. Mai sunt de punctat anumite probleme, dar sigur se vor rezolva. Eu niciodată nu voi veni să spun în fața presei că vreau vreun jucător anume, o să discut cu oamenii din conducere.
În iarnă am avut idei diferite, existau alte priorități. Nu pot să răspund eu, să vă spună domnul Rotaru”, a comentat Reghecampf.
Laurențiu Reghecampf și-a prezentat staff-ul de la CSU Craiova
Oamenii care sunt în acest moment la club vor rămâne alături de noi, sunt cu mare experiență și ne pot ajuta. Staff-ul meu va fi format din antrenorii secunzi Cristian Țermure, Viorel Dinu, preparator fizic Bogdan Merișanu.
Laurențiu Reghecampf
Laurențiu Reghecampf vrea titlul la Craiova
„Avem a treia șansă la titlu, dar campionatul este foarte lung. Toate echipele se întăresc. FCSB, pretație foarte bună, CFR are două meciuri câștigate. Noi încercăm să venim din spate. Cu siguranță vom juca un rol important anul acesta.
Nu avem timp să schimbăm sistemul. Cu timpul, în funcție de lotul pe care îl avem la dispoziție, de calitățile lor, vom încerca și alt sistem. Vedeți, jucăm din 4 în 4 zile, uneori pot lipsi mulți jucători”, a opinat noul antrenor al Craiovei.
Nu avem timp să schimbăm sistemul. Cu timpul, în funcție de lotul pe care îl avem la dispoziție, de calitățile lor, vom încerca și alt sistem. Vedeți, jucăm din 4 în 4 zile, uneori pot lipsi mulți jucători.
- Laurențiu Reghecampf
Citește și alte știri despre CS Universitatea Craiova:
Reghe ar avea un salariu fabulos la CSU Craiova! De 9 ori mai mult decât Todoran!