Articol de Ovidiu Minea - Publicat luni, 21 octombrie 2019 16:47
LPF nu le-a aprobat moldovenilor de la Poli Iași cererea de a reveni în Copou pentru meciul cu CFR, din 28 octombrie. Motivul? Ardelenii ar fi făcut deja rezervări la avionul de Suceava.
Ieșenii au reușit să schimbe gazonul de pe „Emil Alexandrescu" mai repede decât era preconizat. Iar firma care s-a ocupat de lucrare le-a dat ok-ul pentru ca ultimul dintre cele patru meciuri programate în „exil", la Botoșani, cel cu CFR, din 28 octombrie, să-l dispute în Copou.
Clubul a depus o cerere la LPF în acest sens, însă ieri a primit un răspuns negativ! Clujenii ar fi refuzat să joace la Iași, pe motiv că au închriat deja un avion charter care să-i ducă la Suceava. Deși, cu o informare în timp util, charterul poate ateriza oriunde.
Surse ale Gazetei susțin că echipa campioană și-a văzut interesul, pentru că una e să joci la Botoșani, cu puțini spectatori în tribune, și alta în Copou, în fața unui public mult mai numeros și ostil. Iar cei de la Ligă, unde Poli n-ar fi agreată, au făcut jocul CFR-ului.