Articol de GSP - Publicat sambata, 02 noiembrie 2019 09:24
Viitorul a câștigat meciul contra Chindiei, 3-0, și a urcat provizoriu pe primul loc în Liga 1, având un punct peste CFR Cluj, care joacă azi cu Academica Clinceni.
După meci, Gică Hagi, managerul celor de la Viitorul, era cu gândul la fiul său, Ianis, și la meciul Liverpool - Genk, din Champions League, la care va încerca să asiste.
„Ne-am luat acolo o lojă (n.r. pe Anfield) şi o să vedem dacă merg. La mine e mai greu. Sperăm ca într-o bună zi să ajungem şi noi acolo, în acel mediu care arată atât de frumos. Dacă Ianis şi joacă, va fi cu atât mai bine”, a declarat Gică Hagi la TV Telekom Sport.
Genk e ultima în grupă, cu 1 punct, în timp ce Liverpool e pe 2, cu 6 puncte. Liverpool - Genk, din Grupa E din UEFA Champions League, se joacă marți, 5 noiembrie, de la 22:00. Partida va fi liveTEXT, video și foto pe GSP.RO și în direct pe TV Telekom Sport, Look Sport și TV Digi Sport.
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat