Articol de GSP - Publicat joi, 16 aprilie 2009 00:00
Azi s-au disputat semifinalele si finala finala Cupei Hagi - zona Galaţi. În ultimul act s-au calificat formaţiile Steaua Dunării Galaţi şi Luceafărul Brăila meci terminat la egalitate 2-2 şi decis în urma loviturilor de departajare, scor 1-4.
"Ce poate fi mai plăcut decît să vezi copiii fericiţi pentru joacă fotbal. Sper ca măcar unul să mă depăşească peste 10 ani cînd se vor vedea roadele acestui proiect. Unii vor ajunge fotbalişti adevăraţi, dar trebuie să
avem grijă cum îi vom creşte şi să le asigurăm toate condiţiile necesare", a spus Gheorghe Hagi care i-a premiat personal pe micii fotbalişti.
Mihăiţă Băisan (Brăila) a fost declarat "Cel mai bun goalkeeper", "Cel mai bun jucător" a fost Hristu Cojorel (Steaua Dunării), iar "Cel mai tehnic", Florinel Coman (Brăila). Steaua Dunării Galaţi şi Luceafărul Brăila s-au calificat în faza finală a competiţiei. Locul trei al acestei fazei regionale a fost ocupat de Unirea Focşani chiar dacă era la egalitate de puncte şi golaveraj cu Şoimii Buzău. Departajarea a fost făcută de media vîrstei echipei, unde focşănenii au stat mai bine decît buzoienii.
Rezultatele:
Semifinalele
Steaua Dunării - Şoimii Buzău 2-0
Luceafărul Brăia - Unirea Focşani 2-0
Finala
Steaua Dunării Galaţi - Luceafărul Brăila 2-2, 1-4 în urma loviturilor de departajare.