Articol de Cătălin Popescu, Iulian Pavel - Publicat sambata, 18 februarie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 17 februarie 2012 19:47
Lucescu jr. îşi temperează jucătorii care se gîndesc deja la cîştigarea titlului în acest an şi caută scuze în cazul ratării obiectivului principal.
Rapid i-a impresionat în pregătirile din această pauză competiţională pe oamenii de fotbal din România, dar Răzvan Lucescu nu crede că giuleştenii se află în pole-position pentru a se impune la finalul sezonului. Tehnicianul din Grant consideră că sînt mai multe cauze de care depinde un succes: "Trebuie să beneficiem şi de o conjunctură favorabilă ca să obţinem vreun trofeu. Nu cei mai buni cîştigă, chiar ar fi o minune pentru noi".
Lucescu jr. se plînge şi că lotul de care dispune nu este destul de numeros şi că în cazul unor accidentări sau suspendări echipa va avea mari probleme: "Înţeleg că nu prea sînt fonduri în acest moment, dar avem nevoie de întăriri în continuare. Se simte imediat o absenţă sau două în angrenajul nostru".
"Rapid este mare favorită la titlu, cred că se va impune la finalul sezonului" (Dan Petrescu, antrenor Kuban Krasnodar)
"Giuleştenii au cea mai solidă trupă dintre cele care se bat pentru cîştigarea campionatului. Sînt favoriţi" (Gică Popescu, fost internaţional)