Articol de - Publicat joi, 14 martie 2024 19:18 / Actualizat joi, 14 martie 2024 19:20

Marian Bîcu (63 de ani), fostul atacant al Craiovei Maxima, în perioada 1981-1986, cu 170 de prezențe în tricoul Științei, și 60 de reușite, a fost stabilizat la Spitalul Județean din Craiova, după ce luni dimineață a suferit un accident vascular cerebral.

UPDATE JOI, ORA 19:00 » Starea lui Marian Bîcu este din ce în ce mai bună

Starea lui Marian Bîcu este din ce în ce mai bună, iar fostul atacant de 63 de ani face progrese după un AVC, care i-a afectat complet partea stângă a corpului!

Chiar dacă nu poate, momentan, mișca brațul stâng și piciorul stâng, doctorii spun că Marian Bîcu poate fi recuperat complet!

Luni, 18 martie, acesta va fi transferat la Spitalul Sf. Sava, din Capitală, unde va începe lunga recuperare.

UPDATE, azi, ora 14:00 » Marian Bîcu e într-o stare stabilă

După AVC-ul suferit luni dimineață, Marian Bîcu nu-și poate mișca mâna și nici piciorul stâng. Azi a reușit să vorbească, chiar dacă o face foarte încet. Însă e stabil. Are nevoie de recuperare, care cel mai probabil se va face la spitalul Sf. Sava, din București.

După ce au aflat de problemele medicale, oficialii de la Universitatea Craiova vor să se implice. Pavel Badea, președintele Clubului Sportiv, s-a interesat de starea lui Bîcu, la fel și Ovidiu Costeșin, directorul sportiv la clubul lui Mihai Rotaru.

UPDATE 09:30 » Marian Bîcu, în continuare sub observație

Fostul fotbalist se află în continuare sub atenta supraveghere a medicilor de la Spitalul Județean din Craiova, care așteaptă să vadă cum evoluează starea acestuia.

Marian Bîcu, indicat de săgeată
+2 FOTO

Bîcu a suferit un AVC, luni dimineața, la ora 4:00, și i-a fost afectată întreaga parte stânga, conform afirmațiilor făcute de membrii familiei.

Soția lui Marian Bîcu stă alături de fosta glorie, lipită de patul de spital, iar fata lor, căsătorită în Emirate, a ajuns în Craiova.

“Da, este adevărat, Marian Bîcu, nașul meu, a suferit un AVC, iar starea lui nu este prea bună. Este internat la spitalul județean din Craiova, la etajul 9, dar nu știm ce să facem. Cred că trebuie să-l ajutăm cumva, să-l aducem la București, să afle și colegii săi din Craiova Maxima.

Cu siguranță ar fi mai bine să-l transportăm cu asistență la București, poate ne aude cineva, să ne ajute“, a declarat Costi Băltărețu, finul lui Marian Bîcu, și el fost fotbalist.

Cine este Marian Bîcu

Marian Bîcu (n. 21 aprilie 1960) a jucat la Universitatea Craiova, Jiul Petroșani și Hapoel Beer Sheva, în Israel, de la care s-a și retras, în iulie 1994.

În sezonul 1985-1986 a marcat 25 de goluri, fiind cel mai bun marcator al Universității Craiova și al treilea marcator în acea ediție de Liga I, după Gheorghe Hagi și Victor Pițurcă.

În sezonul 1990–'91 a înscris 17 goluri pentru Jiul Petroșani, cel mai bun marcator al echipei și al doilea în topul golgheterilor în Liga I, după Ovidiu Hanganu.

Fost secund al lui Viorel Hizo

După retragere, Marian Bîcu s-a orientat către o carieră de antrenor. Și a fost pe banca mai multor echipe din eșaloanele secunde, precum Electroputere, Dunărea Calafat, Armata Craiova, Triumf Bârca, Minerul Lupeni sau Vișina Nouă. În 2005, el a fost secund la Pandurii Târgu Jiu, când echipa a intrat în prima ligă, în 2005, cu Emil Săndoi, apoi cu Viorel Hizo.

+2 FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”