Articol de Ioana Mihalcea - Publicat vineri, 26 iunie 2009 00:00
Cristi Borcea vrea să-l aducă pe preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo în conducerea executivă
Cornel Dinu a preluat atribuţiile de manager sportiv ale lui Cristi Borcea. Adică se va ocupa de transferuri, de numirea antrenorului şi va hotărî programul de pregătire al echipei. Mutarea i-a venit ca o mănuşă lui Nicolae Badea, care controlează acum fiecare sector din club, dar Cristi Borcea caută să revină în prim-plan.
Surse autorizate susţin că preşedintele executiv al "cîinilor" încearcă să-l aducă pe prietenul său Marius Vizer la Dinamo. Acesta ar putea prelua pachetul de acţiuni de 17,2% de la Vasile Turcu şi ar urma să conducă împreună cu Borcea. "Dacă vine Vizer, va conduce cu Borcea. Totul se face în mare secret, pentru că acum Badea conduce la Dinamo şi nu este de acord cu venirea acestuia. Este posibil chiar ca Borcea să-i cedeze din acţiunile sale lui Vizer pentru a-i face loc", a spus o sursă apropiată clubului.