Articol de David Marinescu - Publicat duminica, 17 martie 2024 23:14 / Actualizat luni, 18 martie 2024 00:06
FCSB a învins-o pe Sepsi, scor 2-1, în runda inaugurală din play-off-ul Superligii. Gigi Becali, finanțatorul liderului, a transmis că nu va mai ieși public până nu devine matematic campion. S-a răzgândit la 30 de minute distanță!
FCSB s-a distanțat la 7 puncte în fruntea Superligii și e tot mai aproape de titlul de campioană. Gigi Becali a transmis inițial că nu oferă declarații, dar a intrat în direct la 30 de minute distanță.
Gigi Becali, după FCSB - Sepsi
„Gigi Becali ne-a spus că se ține de cuvânt în post. Textual, ne-a transmis: «Măi tată, nu mai vorbesc până nu ieșim campioni!». A fost reacția lui”, a transmis Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii „Fanatik Superliga”, de la Prima Sport 1.
Postul Paștelui în anul 2024 începe pe 18 martie și ține până pe data de 4 mai.
Gigi Becali s-a răzgândit la doar 30 de minute distanță, când a intrat în direct la TV!
„Nu poți zice nimic de Octavian. Vine Radaslavescu peste două săptămâni și veți vedea voi. Hai să fac o aroganță la miezul nopții, că tot n-a început Postul. Vă dați seama că am terminat play-off-ul cu 9 puncte avans, iar acum avem 7 puncte? Să îl împarți pe 9 la 2 și să îți iasă 7?! Ce anomalie!”, a spus Gigi Becali râzând, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
...despre înlocuirea lui Băluță: „Dacă nu i-a plăcut antrenorului de el... trebuia să îl întrebați pe antrenor. Vă dau răspunsul! Uitați-vă la tabelă. Dacă a ieșit și am rămas cu 3 puncte în buzunar, înseamnă că schimbare a fost făcută bine”.
...despre schimbarea lui Dawa: „Trebuia să fie schimbat, făcea greșeală după greșeală. El e cu Ramadanul și probabil nu avea putere, forță. Cum adică să dai pase greșite? Am zis că o fi stresat de greșelile pe care le-a făcut și mai face una-două”.
Rotaru e pe locul 2, dacă îl are pe Maldonado. Principala contracandidată la titlu în acest moment, nu vreau să supăr sau să subestimez pe nimeni. În gândirea mea cred că CFR și Craiova sunt cele mai valoroase, în ordinea asta. Dar eu nu mă mai tem acum! Eu m-am bucurat că a câștigat Craiova. CFR e o echipă mai solidă.
- Gigi Becali, finanțator FCSB